Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, astăzi, că Guvernul a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, informează News.ro.
Marius Budăi a afirmat, la finalul şedinţei Executivului, că prin această ordonanţă s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept.
„A doua ordonanţă este extrem de importantă, spunem noi, este o ordonanţă în care s-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, dar şi prin această ordonanţă s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept şi, bineînţeles, am majorat şi perioada de acordare, în sensul că cei părinţii, taţii care au şi cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viaţă ale noului născut să poată fi alături de familie şi taţii care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de cinci, zece zile la dispoziţie, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viaţă ale noului născut”, a transmis Marius Budăi.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, astăzi, că Guvernul a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, informează News.ro. Marius Budăi a afirmat, la finalul şedinţei Executivului, că prin această ordonanţă s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept. „A doua ordonanţă este extrem de importantă, spunem noi, este o ordonanţă în care s-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, dar şi prin această ordonanţă s-au… Citeste mai mult […]