Conference League: FCSB şi CFR Cluj s-au calificat în grupe

FCSB s-a calificat în grupele Conference League, trecând în play-off de echipa norvegiană Viking, scor 3-1 în manşa secundă, disputată în deplasare. În tur, scorul a fost 2-1 pentru Viking.

Edjouma a deschis scorul în minutul 2 pentru FCSB, lovitură de cap la centrarea lui Florinel Coman. În minutul 25 portarul Târnovanu l-a agăţat în careu pe Karlsbakk şi Tripic a transformat penalti-ul acordat de arbitru. Cordea a marcat cu un şut de la distanţă în minutul 53, iar în minutul 90+4 Radunovic a transformat un penalti calificând echipa FCSB în grupele Conference League.

Formaţia CFR Cluj s-a calificat în grupele Conference League, trecând în play-off de echipa slovenă Maribor, scor 1-0 în manşa secundă, disputată pe teren propriu. În tur, scorul a fost 0-0. La Cluj-Napoca, a marcat Cvek, în minutul 90.

Universitatea Craiova a pierdut în urma loviturilor de departajare, scor 4-5 (1-1), manşa secundă a play-off-ului Conference League, meci pe care l-a disputat în deplasare, şi a ratat astfel calificarea în grupele competiţiei. În tur, scorul a fost 1-1.

Primele 90 de minute ale meciului din Israel s-au încheiat la egalitate, 0-0, astfel încât a fost nevoie de prelungiri. Roguljic a deschis scorul în minutul 105 din lovitură liberă, dar Hapoel a egalat în minutul 105+1 prin Hemed. La lovituri de departajare pentru Hapoel au marcat Suleymanov, Keltjens, Helder Lopes şi Dadya, iar pentru Craiova au marcat Roguljic, Nistor şi Găman, în timp ce Andrei Ivan şi Bancu au ratat.

Tragerea la sorţi a grupelor Conference League este programată vineri, la ora 15.30, la Istanbul.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment