Tot mai mulți tineri sălăjeni sunt depistați de polițiști conducând pe drumurile publice sub influența drogurilor. Un astfel de caz s-a petrecut zilele trecute. Un tânăr din Crișeni a fost prins de polițiști în timp ce conducea mașina prin Zalău deși consumase substanțe cu efect psihoactiv și nu avea nici permisul de conducere care i-a fost reținut tot pentru că fusese prins conducând sub influența unor substanțe interzise.
Totul s-a petrecut în miez de noapte, zilele trecute. Șoferul, un tânăr de 25 de ani din comuna Crișeni, a fost oprit în trafic pe aleea Tineretului din municipiul Zalău. Șoferul a fost testat cu aparatul „Drugtest”, fiind depistat pozitiv la o substanță interzisă. De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce reținut tocmai pentru că în luna februarie a acestui an a fost depistat în trafic conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru a se determina existența de substanțe interzise în organism și tipul acestora. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducere fără permis. Potrivit polițiștilor, principalele indicii care pot sugera consumul de droguri sunt schimbarea bruscă a comportamentului; treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită; pierderea apetitului alimentar; ochi injectaţi; pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni; stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice; cheltuieli excesive, dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă; pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte și schimbarea grupului de prieteni.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Tot mai mulți tineri sălăjeni sunt depistați de polițiști conducând pe drumurile publice sub influența drogurilor. Un astfel de caz s-a petrecut zilele trecute. Un tânăr din Crișeni a fost prins de polițiști în timp ce conducea mașina prin Zalău deși consumase substanțe cu efect psihoactiv și nu avea nici permisul de conducere care i-a fost reținut tot pentru că fusese prins conducând sub influența unor substanțe interzise. Totul s-a petrecut în miez de noapte, zilele trecute. Șoferul, un tânăr de 25 de ani din comuna Crișeni, a fost oprit… Citeste mai mult […]