O parte din zălăuani, dar și cetățenii din satul Hida, primesc în această perioadă, mai exact până în 19 august, vizita recenzorilor. Este vorba despre o cercetare statistică post-recensământ, pentru evaluarea gradului de acoperire și a conținutului recensământului, prin verificarea volumului și calității informațiilor colectate în chestionarele de recensământ, pentru persoane și locuințe. Cercetarea statistică post-recensământ se realizează în municipiul Zalău pe străzile: 22 Decembrie 1989, Constantin Dobrogeanu Gherea, Mihai Eminescu, Ciocârliei, Stadionului, Oborului, Iasomiei, Artur Văitoianu, Merilor, Pădurii, Morii, Câmpului, Alexandru Aciu, Dr. Ioan Puşcaş, Gh. Pop de Oarţa, Lalelelor, Miklos Wesselenyi, Traian Moşoiu, Alexandru Averescu, Dimitrie Sturdza, Ion Ghica, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu şi ȋn comuna Hida, satul Hida. Colectarea datelor pentru cercetarea statistică post-recensământ se va realiza de către recenzori prin interviu faţă ȋn faţă cu ajutorul tabletelor. Institutul Național de Statistică estimează că primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.
foto cu caracter informativ