Absolventii cursurilor liceale si gimnaziale, instruiti pentru examenele nationale

Absolventii cursurilor liceale si gimnaziale, instruiti pentru examenele nationale   In lista de prioritati a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj, pentru saptamana in curs, se afla popularizarea metodologiei si a calendarului de Bacalaureat, precum si a examenului de capacitate si de admitere la liceu, atat in randul elevilor cat si a cadrelor didactice din judet. Din faptul ca este o sesiune de bacalaureat noua, suntem direct interesati sa asiguram masurile necesare ca in fiecare unitate scolara din judetul Salaj sa fie dezbatuta metodologia de examen. Pe site-ul Ministerului Educatiei Cercetarii si Inovarii au fost deja postate subiectele pentru probele scrise si de certificate a competentelor lingvistice si digitale, a mentionat Ioan Abrudan, inspectorul general al ISJ Salaj. De asemenea, si elevii claselor a VIII-a vor fi informati cu privire la metodologia examenului de capacitate. Daca in ultimii ani, acest examen presupunea promovarea a trei probe, din acest an, absolventii de gimnaziu vor avea de sustinut capacitatea doar la Limba si literatura romana, dupa caz, si la Limba materna, si Matematica. Vrem sa ne asiguram ca toti elevii si parintii cunosc metodologia de admitere la liceu. Examenul va avea doua probe scrise, care vor fi sustinute in zile diferite si care vor inlocui tezele unice, a incheiat inspectorul general al ISJ Salaj. Pentru admiterea la liceu 2010, media generala obtinuta la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a va reprezenta 25 la suta, media generala la evaluarea nationala din clasa a VIII-a tot 25 la suta, iar media generala de absolvire a claselor V-VIII, 50 la suta.

Leave a Comment