Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință din cursul zilei de miercuri – 27 iulie, suplimentarea bugetului Programului de finanțare „Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Sălaj”. Este vorba despre monumentele aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, majorarea fiind de la 400.000 de lei, la 570.000 de lei. Din această sumă, 171.000 de lei sunt alocați pentru situații de urgență, iar 399.000 de lei, pentru lucrări de execuție, valoarea maximă ce poate fi alocată pentru un proiect fiind de 60.000 de lei. „Decizia privind modificarea bugetului acestui program vine în contextul unui număr record de cereri de finanțare depuse de către proprietarii de monumente istorice. Dacă la sesiunile din anii precedenți, suma aprobată nu a fost folosită integral, în acest an, valoarea totală a solicitărilor de finanțare pentru lucrările de execuție a depășit cu aproape 60 la sută bugetul inițial. Ca urmare a suplimentării fondurilor, putem contribui la demersurile de restaurare și consolidare a șapte edificii reprezentantive pentru tradiția culturală și spirituală a Țării Silvaniei. Am ținut cont, de asemenea, de creșterea semnificativă a prețurilor la materialele de construcții, respectiv la manoperă, care a majorat valoarea lucrărilor de construcții și a făcut ca efortul financiar al solicitanților să fie mai mare și mai greu de suportat”, a explicat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
[…] Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință din cursul zilei de miercuri – 27 iulie, suplimentarea bugetului Programului de finanțare » Mai multe detalii […]