Cetățenii care circulă pe trotuarul de pe bulevardul din fața Galeriilor Meseș trebuie să fie atenți la drum. O groapă, mai exact o gaură în trotuar, lăsată de izbeliște de aproximativ trei luni, după înlăturarea unui stâlp de iluminat public, nu este semnalizată, fiind un real pericol de accidentare. În cursul lunii mai, pericolul cu privire la groapa respectivă a fost sesizat la redacția cotidianului Magazin Sălăjean de mai mulți locuitori din zonă. La scurt timp de la publicarea unui material informativ cu privire la pericol, dar și indolența celor abilitați în administrarea domeniul public, în câteva ore groapa a fost semnalizată corespunzător, așa cum de altfel era firesc. Din păcate însă, vineri – 15 iulie, din nou, pe adresa redacției au venit sesizări cu privire la faptul că gropa este iar… nesemnalizată. „Nu știu ce se întâmplă. Data trecută când v-am sesizat problema și ați scris în ziar, au venit repede niște muncitori și au semnalizat zona. Acum e din nou la fel. Oricine trece prin zonă se poate accidenta. Poți călca oricând cu piciorul în groapă și apoi să ajungi la spital. Chiar nu interesează pe nimeni? Cum e posibil ca de mai bine de trei luni să nu se facă nimic. Sunt o persoane în vârstă și sinceră să fiu nu îmi vine să cred că vremuri trăim. Nu dă nimeni doi bani pe noi, pe siguranța noastră, pe sănătatea noastră. În țara asta oare își mai face cineva treaba așa cum trebuie? Chiar nu mai există nicio responsabilitate?”, a precizat locatara unui bloc din Galeriile Meseș, cea care a sesizat problema și data trecută. Vârstnica a apelat din nou la redacția cotidianului menționând că: „Dacă scrieți în ziar, mai sper se va face ceva. Sunteți licărul meu de speranță”.
[…] Cetățenii care circulă pe trotuarul de pe bulevardul din fața Galeriilor Meseș trebuie să fie atenți la drum. O groapă, mai exact o gaură în trotuar, Citeste mai mult […]
[…] Cetățenii care circulă pe trotuarul de pe bulevardul din fața Galeriilor Meseș trebuie să fie atenți la drum. O groapă, mai exact o gaură în trotuar, » Mai multe detalii […]
Auzi, primare care esti, ziceai ca tu esti pe fapte, nu pe vorbe. Laudarosule, sa nu zic altceva, ai un amarat de oras de condus si e ca vai de el!!! Du-te in oricare dintre municipiile din Ardeal si vezi ca toate arata mai bine decat Zalaul, nu-i nevoie sa te plimbi cu sacosa de cadouri in mana prin Norvegia sau pe unde ai fost in schimb de experienta!