Răul din noi

Daniel Mureşan

Suntem răi, tot mai răi. Fac eforturi să empatizez cu cei din jur, într-o societate care mă agasează zilnic, care îmi induce permanent o stare de neliniște și nesiguranță. Seara derulez filmul zilei și îmi reproșez că puteam fi mai bun. E greu! Încerc să-l înțeleg pe cel de lângă mine care are altfel de idei. Dar vreau ca și el să îmi respecte ideile, chiar dacă nu e de acord cu ele. Nu să fie vocal și virulent. Pentru mine, acestea nu sunt argumente.
Câteodată am tendința să selectez doar informațiile care îmi convin, știrile care sunt pe placul meu. Probabil din cauza agresivității celor care au păreri contrare cu ale mele. Încerc să mă repliez repede, să nu am păreri preconcepute. Dar e al naibii de greu. Diferențele de opinii sunt cheia progresului și vreau să priceapă asta și cel de lângă mine. Dar tot mai mulți sunt adepții părerilor autoritare. Aș spune că e reminiscență a comunismului, dar mulți dintre ei nu au trăit acele vremuri. E o consecință a societății sălbatice românești, inoculată omului de o clasă politică deșănțată și fără repere.
Mass-media e plină de atrocități. Asta se vinde. Și statul nu face nimic să schimbe situația. Veți spune că piața reglează totul, dar nu e chiar așa. Statul trebuie să aibă politici sociale și culturale care formează o mentalitate corectă. Dar frica este indusă cu bună știință pentru ca oamenii să fie mai ușor controlabili. Să pună la patru ani ștampila acolo unde trebuie.
Un amic îmi spunea acum câțiva ani că nu există oameni buni și oameni răi, că ultimul om cu adevărat bun a sfârșit pe cruce acum vreo două mii de ani. Eu i-am spus că nu au fost rațiuni politice sau religioase. Pur și simplu s-a găsit un prieten care să-l vândă ieftin. Adică mecanismele economice fac cel mai adesea diferența dintre noi și ei. Sau dintre ei și noi.