300 de euro și te învăț să-ți crești copiii

E mult prea cald și sunt obosit. Fiică-mea mă privește și mă topesc de bucurie, iar fiul meu îmi atrage atenția că i-am rămas dator cu o partidă de baschet. E cald, mult prea cald, dar de copii trebuie să te ocupi. Îmi vine să râd, îmi amintesc de un telefon primit săptămâna trecută. O domniță cu voce blândă se recomandă ca fiind specialistă în „parenting”, iar pentru miraculoasa sumă de 300 de euro mă invită la o serie de ședințe și cursuri în care mă învață cum să-mi cresc copiii. Măi, mi-a stat inima în loc. Tipa continuă s-mi vorbească, îmi explică, mă asigură că acest tip de „coaching” îmi va schimba viața și voi putea dormi bine, voi avea timp mai mult. Dacă acceptam pachetul, primeam ca bonus o ședință de „public speaking”. Am simțit cum mi se umflă chelia, cum îmi ies ochii din cap, cum îmi pocnesc obrajii. Băi, sunteți nebuni, v-ați tâmpit sau sunt nebun eu? Încerc să rămân politicos și o întreb pe domniță ce experiență are, câți copii a crescut de stăpânește arta creșterii pruncilor. La fel de blândă, doamna antrenoare îmi spune că nu asta contează, că ea nu are copii, dar îi ajută pe părinți să crească copii, să-i înțeleagă, să ducă o viață de familie liniștită. O mai întreb pe unde a vorbit în public, la ce evenimente, câte spectacole a prezentat, câte discursuri sociale, politice, educaționale a avut și pe unde. Simt că femeia devine irascibilă și vrea să încheie discuția. Nu apucă pentru că o salut și închid eu primul. Cred că o iau razna. Parenting, coaching, public speaking, băh, voi sunteți nebuni? Bunica mea, Maria, m-a îngrijit de la trei luni. Mama a trebuit să meargă la muncă și muncea pe schimburi. Bunica muncea la CAP, avea normă de făcut. Mă ducea cu ea la sapă, la fân, unde naiba era nevoie, dar s-a descurcat. De la câteva luni mi-a dat zamă cu pită dumicată (așa îi spunea bunica) și ratută amestecată cu groștior. Iată-mă, sunt ditamai vlăjganul, sunt bine, sănătos. Nu reușesc să înțeleg, s-a prostit lumea, a devenit prea sensibilă, mult prea sensibilă, ne plângem din orice și avem nevoie de orice? Știu, ratuta nu mai e safe, preferăm omleta și obviously (evident) că avem nevoie de antrenori personali pentru a trece prin viața asta ca prin brânză. Mă iertați, e cald și m-am tâmpit.