Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai , în parteneriat cu Institutului Norvegian pentru Cercetarea Naturii, derulează proiectul „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest”, proiect în care este inclusă și rezervația „Mlaștina de la Iaz”.
Proiectul este finanțat printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, Programul RO-Mediu „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme”, apelul de propuneri „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor”, al cărui Operator de Program este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Mlaștina de la Iaz este inclusă piemontului Munților Plopiș, și se situează, din punct de vedere administrativ, în comuna Plopiș. Principalele presiuni identificate ce afectează această zonă umedă sunt drenarea și pășunatul intensiv. O parte a echipei de proiect a avut o documentare de teren la Mlaștina de la Iaz. În cadrul acestei activități au fost preluate fotografii vizând statusul ecologic al arealului, s-a realizat o monitorizare aeriană a zonei, au fost prelevate probe de apă privind calitatea apei și a fost realizată o evaluare a biodiversității din acest ecosistem, se arată într-o notă a Centrului Turistic Plopiș.
foto: Centrul Turistic Plopiș
[…] Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai , în parteneriat cu Institutului Norvegian pentru Cercetarea Naturii, derulează proiectul „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest”, proiect în care este inclusă și rezervația „Mlaștina de la Iaz”. Proiectul este finanțat printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, Programul RO-Mediu „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme”, apelul de propuneri „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor”, al cărui Operator de Program este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Mlaștina de la Iaz este inclusă piemontului Munților Plopiș, și se situează, din… Citeste mai mult […]
[…] Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai , în parteneriat cu Institutului Norvegian pentru Cercetarea Naturii, derulează proiectul „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest”, proiect în care este inclusă și rezervația „Mlaștina de la Iaz”. Proiectul este finanțat printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, Programul RO-Mediu „Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme”, apelul de propuneri „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor”, al cărui Operator de Program este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Mlaștina de la Iaz este inclusă piemontului Munților Plopiș, » Mai multe detalii […]