Să prețuim timpul!

Timpul nu iartă pe nimeni și oricât de mult ne-am dori, nu îl putem opri nici măcar pentru o secundă. Timpul zboară mai repede decât ne putem imagina, iar noi suntem în permanență prinși într-un haos cotidian, fără să realizăm când au trecut anii și când, din copiii fără griji, care stăteau toata ziua afară, la joacă, am devenit adulții responsabili care trebuie să lucreze la visele lor și să le susțină și pe a celor din jur. În ultima perioadă am început să constat că nu mai îmi ajunge timpul. Totul e o alergătură continuă, o luptă pentru supraviețuire și parcă nu mai ajung să mă bucur de nimic. În timp ce alții se plâng că timpul trece prea încet, eu constat că trece prea repede, mult prea repede. Timpul nu iartă pe nimeni și oricât de mult ne-am dori, nu îl putem opri nici măcar pentru o secundă. Din acest motiv, ar trebui să realizăm cât de importantă este fiecare clipă, fiecare moment petrecut alături de cei dragi și să prețuim tot ceea ce ne înconjoară, acum când încă suntem capabili să facem asta. S-ar putea să nu mai existe un „mâine”, iar nisipul ce curge în clepsidra vieţii să se epuizeze brusc, de aceea cred că ar trebui să ne bucurăm mai mult de viaţă, să profităm de ea, căci aceasta este cel mai de preţ lucru al nostru. Să nu lăsăm timpul să treacă pe lângă noi, să profităm de el, atât timp cât încă îl avem, căci va veni şi ziua în care ne vom mai dori câteva momente în plus şi va fi imposibil. Un lucru este cert, chiar dacă puțini vor recunoaște: oferim mai mult timp din viaţa noastră pentru a ne îndeplini multe vise şi dorinţe ce ţin de partea materială, în dauna părţii spirituale, în dauna sufletului nostru. Nu ne mai jucăm cu copiii din lipsă de timp, nu ne mai vizităm părinţii şi rudele tot din criză de timp, nu mai avem timp să dăruim o îmbrăţişare, nu mai avem timp să stăm să ascultăm povestea unui semen care vrea să se destăinuie nouă, pentru a-şi mai uşura povara ce-o poartă în suflet. Avem inimă împietrită și am devenit imuni la suferinţele celor din jurul nostru.