Membri ai Asociației Județene a Uniunii Pensionarilor Sălaj se distrează la „Balul Primăverii”

Zeci de persoane, membri ai Asociației Județene a Uniunii Pensionarilor (AJUP) Sălaj – Zalău participă la „Balul Primăverii”. Este vorba despre o petrecere, aflată în plină desfășurare,  în mijlocul naturii, departe de zgomotul cotidian al urbei, la Cabana „Trio Olaru” din municipiu. Ideea unei astfel de pereceri, de care membrii asociației nu au mai avut parte de mai bine de doi an, din cauza pandemiei, aparține unei distinse doamne, Ecaterina Șimon, vicepreședinta organizației de femei din cadrul AJUP Sălaj. „De mai bine de doi nu ne-am mai întâlnit, aşa în număr mai mare, lucru pe care înainte de pandemie îl făceam destul de des. Socializarea este întotdeauna binevenită, iar acum după perioada aceasta de pauză cu restricţii, am considerat că este momentul să ne întâlnim, să socializăm. Avem nevoie de acest lucru. Aşa am şi făcut aici, astăzi, la Balul Primăverii. Vreau să vă spun că oamenii din organizația noastră s-au mobilizat foarte repede pentru a realiza un astfel de eveniment, în care inevitabil uităm de griji, de boli și, unii dintre noi, de singurătate”, a precizat inițiatoarea acestei petereceri – Ecaterina Șimon. „Balul Primăverii” marchează, în opinia organizatorilor, trecerea primului anotimp al anului, iar în cadrul evenimentului urmează să fie sărbătoriți toți cei care și-au aniversat s-au urmează să își aniverseze ziua de naștere în primul semestru al acestui an. Petrecerea, de la care nu  lipsește mâncarea, băutura, voia bună și desigur muzica, asigurată de vicepreședintele asociației – Gheorghe Olaru, este și va rămâne un moment de neuitat pentru toți participanții. În perioada imediat următoare, odată cu începerea verii, membrii AJUP Sălaj vor organiza o nouă petrecere, cea a „Secerișului”. AJUP Sălaj are peste 5.000 de membri, oameni din colțurile județului. „Sper că întâlnirea noastră, de astăzi,  să fie una de neuitat, de care se ne aducem aminte cu drag. Știți…, așa repede trec clipele, viața, iar amintirile rămân. E minunat să îți aduci aminte, cu bucurie, de astfel de momente de care cu siguranță vom face tot posbilul să mai avem parte”, a declarat colonelul Ioan Negritaș – președintele AJUP Sălaj. Petrecerea continuă!

2 Thoughts to “Membri ai Asociației Județene a Uniunii Pensionarilor Sălaj se distrează la „Balul Primăverii””

  1. […] Zeci de persoane, membri ai Asociației Județene a Uniunii Pensionarilor (AJUP) Sălaj – Zalău participă la „Balul Primăverii”.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment