Emoţiile, părinţii şi copiii

Starea generală de incertitudine, în care ne găsim sau ne regăsim uneori, este pentru fiecare dintre noi un stimul perfect pentru a ne îndrepta privirea înspre interior. Pandemia, războiul, problemele personale, dar şi alte lipsuri, ne-a ajutat pe fiecare să ne lăsăm cuprinşi de emoţii. Cu siguranţă, am realizat că în perioadele de haos emoţional, cunoaşterea de sine şi capacitatea de a ne regla emoţiile nu mai sunt opţionale. Am realizat că pentru a trece cu bine peste perioadele acestea am nevoie de inteligenţă. Este vorba despre inteligenţa emoţională, despre care am tot citit în ultima vreme. Am citit pentru că în primul rând sunt părinte şi mi se pare că este o meserie grea. Nu îmi doresc să îi transmit copilului emoţiile mele, desigur cele negative, manifestate uneori printr-un ton ridicat sau agitaţie. Nu rezolv absolut nimic! Chiar şi atunci când mă nemulţumeşte ceva la el, nu e cazul să-mi manifest nemulţumirea prin critică sau reproşuri. Se spune că inteligența emoțională este capacitatea de a monitoriza emoțiile, de a le percepe, de a le eticheta, de a le diferenția, de a le înțelege sursa și, ulterior, de a folosi toate aceste informații în a lua decizii și de a ne forma comportamentele dorite. Să știu cum să mă raportez la ceilalți, să știu ce să spun și cum să spun, să știu să empatizez cu celălalt, în special cu copiii, cred că sunt abilități esențiale pentru o avea o societate sănătoasă. O societate sănătoasă are nevoie de oameni inteligenți din punct de vedere rațional, dar mai ales emoțional. La fel este şi cu succesul care, în orice domeniu, are nevoie de oameni inteligenți din punct de vedere rațional, dar mai ales emoțional.