Autoritățile comunei sălăjene Cizer au elaborat un proiect investițional care vizează amenajarea unui refugiu montan pe Măgura Priei. Demersul vine în urma unor discuții pe care autoritățile locale le-au avut cu meteorologii amatori din grupul Severe Weather Alert – Sălaj.
„Am avut discuții și am ajuns la concluzia că este nevoie de un astfel de refugiu montan pe Măgura Priei. Este o zonă intens circulată de turiști, este tot mai căutată, iar un asemenea refugiu poate fi foarte util în caz de vreme nefavorabilă. Investiția este una minimă, nu presupune costuri mari. Rămâne să vedem sub ce formă o vom realiza. Există posibilitatea unei colaborări sau trecerii proiectului la Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Țara Silvaniei”. Ideea este conturată, iar eu sper că va fi pusă în practică”, ne-a explicat primarul. Potrivit lui Nicolae Pavel, refugiul se dorește a fi o construcție specifică, un loc unde turiștii să se poată adăposti în caz de furtună, să rămână inclusiv pe timpul nopții.
Foto: Facebook Măgura Priei
[…] Autoritățile comunei sălăjene Cizer au elaborat un proiect investițional care vizează amenajarea unui refugiu montan pe Măgura Priei. Demersul vine în urma unor discuții pe care autoritățile locale le-au avut cu meteorologii amatori din grupul Severe Weather Alert – Sălaj. „Am avut discuții și am ajuns la concluzia că este nevoie de un astfel de refugiu montan pe Măgura Priei. Este o zonă intens circulată de turiști, este tot mai căutată, iar un asemenea refugiu poate fi foarte util în caz de vreme nefavorabilă. Investiția este una minimă, nu presupune… Citeste mai mult […]