Comunicat de presă

Comunicat de presă

Data: 23 mai 2022

 

S-au finalizat lucrările de modernizare ale internatului Liceului tehnologic ”Mihai Viteazul”!

În data de 25 aprilie 2019, Municipiul Zalău a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea unității de învățământ Liceul Tehnologic Mihai Viteazul din Municipiul Zalău – etapa I Internat”, cod SMIS Proiect 122532. Termenul de finalizare al proiectului este 31 mai 2022. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea  dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar Organismul Intermediar este Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Obiectivul general al proiectului este creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă, iar impactul proiectului la nivelul comunității locale constă în creșterea atractivității învățământului profesional și îmbunătățirea peisajului și mediului urban. Rezultatele vizate de proiect sunt îmbunătățirea condițiilor de cazare în internatul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul” pentru 163 de beneficiari. În urma derulării proiectului, internatul a fost modernizat în totalitate, fiind amenajate 78 de camere cu câte două locuri, 4 camere cu un loc, 1 cameră pentru persoane cu dizabilități, 2 camere de oaspeți, 9 oficii, 1 sală de mese, 1 spălătorie, 1 cabinet medical. Fiecare cameră are grup sanitar propriu. Toate încăperile au fost dotate cu mobilierul corespunzător. Au fost înlocuite instalațiile termice, electrice și cele sanitare. Întreaga clădire a beneficiat de lucrări de creștere a eficienței energetice. Valoarea totală a investiției este de 5.419.003,83  lei, din care valoarea de 4.580.543,50 lei este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 700.553,71 lei reprezintă contribuția bugetului național, iar 137.906,62 lei reprezintă contribuția locală.

Alte informații se vor regăsi pe site-ul www.zalausj.ro, la secţiunea ”Programe și strategii” sau la următoarele persoane de contact: Mihaela Onuțan, manager de proiect și Cristian Bîrjac, purtător de cuvânt, cristianbirjac@zalausj.ro, tel. 0260/610550.

One Thought to “Comunicat de presă”

  1. […] Comunicat de presă Data: 23 mai 2022   S-au finalizat lucrările de modernizare ale internatului Liceului tehnologic ”Mihai Viteazul”! În data de 25 aprilie 2019, Municipiul Zalău a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea unității de învățământ Liceul Tehnologic Mihai Viteazul din Municipiul Zalău – etapa I Internat”, cod SMIS Proiect 122532. Termenul de finalizare al proiectului este 31 mai 2022. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea  dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment