Unii sefi de institutii publice inca se cred pe mosiile proprii cand e vorba de furnizat informatii presei. Le pun purtatorilor de cuvant calus la gura si nu raspund la telefoane. Ori, daca raspunde secretara, ii auzi cum ii soptesc femeii la ureche sa transmita jurnalistilor ca-s pe teren. Sigur, e firesc sa fie pe teren. Doar a venit primavara, e rost de fir de iarba verde, iar fiece bou are nevoie sa rumege din cand in cand si altceva de ganduri imbacsite.
La spitalul al mai mare si mai mare e santier. Asta inseamna praf si moloz pana in tavan. Dar culmea culmilor, la intrare, vizitatorii sunt pusi sa cumpere botosei, cu care sa tropaie bine mersi si sa poarte murdaria de la parter pe holurile etajelor. Colac peste pupaza, oamenilor nu li se spune sa-si puna botoseii numai cand ajung la etajele curate, ci sunt lasati sa intre cu ei pe papuci in praful parterului. La asa stupizenie, o femeie s-a revoltat, sustinand ca asta e nesimtire pe bani publici. S-a linistit cand a inteles scopul ascuns al obligatiei de a cumpara pungutele albastre de tras peste incaltaminte: nu-s menite sa fereasca spitalul si bolnavii de praf, ci sa protejeze pantofii vizitatorilor de murdarie.
