Rămas bun, tanti Iulica

Tanti Iulica s-a dus, a plecat din această lume și ne-a lăsat omenia, simplitatea, dar și multe lecții de viață. Tanti Iulica s-a stins sâmbătă seara, potrivit primarului comunei Ileanda, Dănuț Pop.  Sălăjeanca avea 96 de ani. În ultima perioadă a avut probleme de sănătate, dar nu s-a plâns. Era îngrijorată doar de răutatea oamenilor despre care spunea că e adevăratul război al lumii.

Vestea dispariției sălăjencei i-a întristat pe mulți sălăjeni. ,,Tanti Iulica a fost și va rămâne un simbol pentru satul Răstoci și pentru toată zona noastră.  A fost o femeie simplă care nu a avut o viață ușoară, care nu a vrut să renunțe la modul ei de viață! S-a mulțumit cu puțin și a dus o viață onestă, demnă, de o sinceritate dezarmantă. Domnul a chemat-o la ceruri ! Ramâne un loc gol, dar imaginea ei stând pe prispa casei ne va însoți mult, mult timp de acum înainte! Dumnezeu să o odihnească în pace”, a declarat pentru Magazin Sălăjean primarul comunei Ileanda, Dănuț Pop. Potrivit edilului, înmormântarea va avea loc luni, 16 mai, la ora 13, în localitatea Răstoci. Dumnezeu să o odihnească!

O poveste de om

Tanti Iulica  a fost singură mai bine de o jumătate de secol, a locuit într-o casă acoperită cu paie și nu a avut curent electric, dar era fericită, o fericire pe care cei mai mulți dintre noi nu suntem în stare s-o găsim chiar dacă ne plimbăm în mașini inclusiv până la magazinul din colțul străzii. Au trecut câteva luni de când am întâlnit-o ultima oară pe tanti Iulica. Atunci, femeia nu m-a recunoscut. M-a salutat, mi-a întins mâna. Îmi aduc aminte și acum vorbele ei: „domnule, războaie îs de când îi lumea. Mie mi-i frică să nu fie vremurile de pe urmă. Oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, frații se sfădesc de la avere, nu le mai ajunge, iar pe oameni nu îi mai satură bunul Dumnezeu, nu îi mai poți sătura. O fost și boli, o fost și războaie, războiul cel mai mare îi răutatea oamenilor. Toate se duc de aici. Ia, îs singură de 55 de ani, dar n-am murit. Îs fericită că mă pot scula. Să se bucure omul când să scoală dimineața din pat. Îi dar primit în fiecare zi, dar nu mai știm să mulțumim pentru asta”.

„Heaba îi atâta lumnină, oaminii îs tăt în întuneric”

„Vezi tu, pruncule, heaba îi atâta lumnină, oaminii îs tăt în întuneric. Omul a ajuns neom, frații nu să mai înțeleg, vecinii nu mai sunt vecini, iar pruncii îs buieci! Asta îi pedeapsă de la Dumnezău? Nu, nici vorbă! Noi suntem așa și baiul îi că nu ne trezim. Așe murim. Vă tăt aud zicând că lumea îi grea! Nu-i grea, de ce îi grea? Voi știți ce înseamnă greu? Greu îi când nu ai ce mânca, ce încălța, când ești singur și nu te ascultă nimeni, nu ai cui să plângi, să povestești, când îi război. Atunci îi greu. În lumea asta îi mult prea bine, dar tare cred că a fi rău”, mi-a mai spus femeia. Rămas bun, tanti Iulica!