Pe fereastră cu Flavius Lucăcel

Daniel Săuca

M-am cam săturat de editoriale despre război, despre clasa politică, despre scumpiri, inflație, despre vinovații fără vină… La rubrica de azi vă propun un text apărut în catalogul expoziției „Ferestre” a scriitorului și artistului vizual Flavius Lucăcel. E, poate, și un îndemn să ne întoarcem privirea, gândurile și către alte lucruri decât cele care ne macină existența de zi cu zi… Iată textul:
Pe fereastră te poți uita la lume. Din casă. Pe fereastră te poți uita și în casă. Din lume. Proiectul lui Flavius Lucăcel ne propune o fereastră-oglindă. Dar și o fereastră-tablou. O oglindă dramatică, tristă și veselă, a unei lumi care nu mai există decât în casă. O lume care, de fapt, nu prea mai există. Decât în amintirile unor bătrâni, uitați de lume. Nici în Alunișul Sălajului atât de drag pictorului. Pe această fereastră și muzeu sentimental te poți uita și din afara casei, dar parcă artistul ne îmbie să ne uităm din casă. Să ne aducem aminte de lumea modestă dar înălțătoare a satului românesc, de obiectele casnice ori ceremoniale cu care țăranul și-a petrecut trecerea prin lume. Tabloul-fereastră poate fi și „opac”, rod al celebrei autonomii a esteticului, zăgaz între lumi interioare și lumi exterioare, între cosmos și microcosmosuri, între lumină și întuneric. Flavius Lucăcel, cred, susține mai degrabă o „înălțare” a ferestrei, chiar „plină” de rememorări ale unui trecut fizic, o salvare, fie și patetică, a unei lumi care, cum spuneam, nu prea mai există. Nu prea mai există nici fereastra mică dublă, specifică caselor vechi, nu prea mai există nici tradiționalele case vechi, nici țărani. Există, poate, țărani care nu au ajuns orășeni sau orășeni care nu au devenit țărani. Ici, colo, mai găsești case vechi în care mai există o închipuită expoziție cu lădoaie și perini… Țăranul Flavius Lucăcel, până la urmă, ca un găzdăgoi, scoate pe fereastră averea, zestrea satului de odinioară, să o vadă lumea de azi, lume care și-a pierdut și deprinderea de a privi pe fereastră. Să se uite, adică, în oglindă. Să-și rememoreze nemurirea.