Un sălăjean, în vârstă de 32 de ani, a agresat un tânăr de 18 ani într-o stație de transport în comun din Oradea. Hoțul a reușit să fugă cu un telefon în valoare de 3.000 de lei, însă a fost prins a doua zi de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea. Bărbatul a fost acuzat de tâlhărie și pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză”, precizează biroul de presă al IPJ Bihor.
M. S.