Noutăţi filatelice: Doamnele Voievozilor români

În istoria românilor, ca și în general în istoria Europei, a domni – a cârmui poporul din înaltul unui tron – a fost un apanaj masculin. De aceea, istoria noastră a reținut mai cu seamă voievozii care, de-a lungul veacurilor, s-au perindat pe tronurile țărilor române. Dar alături de ei, adesea în umbra lor, au trăit și doamne ale acestor voievozi, soții care, deși mai puțin cunoscute decât ei, atât contemporanilor, cât și posterității, au avut însemnătatea lor în viața acestor domni și, uneori, în viața țării. Unele și-au jucat rolul cu discreție, intervenind în mersul istoriei prin acte importante, dar săvârșite fără ostentație. Altele s-au implicat mai zgomotos și public în treburile țării, amestecându-se în politică și războaie. Despre unele se știu atât de puține lucruri, încât, cu toate cercetările, ele rămân până azi figuri enigmatice ale trecutului nostru, deși au fost soțiile unor conducători marcanți, ale căror domnii sunt bine documentate.
Romfilatelia readuce în memorie figurile a patru dintre aceste doamne prin emisiunea de mărci poștale Doamnele Voievozilor români.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este ilustrată figura doamnei Mara, soția lui Mircea cel Bătrân. Chipul ei s-a păstrat în pictura votivă de la Schitul Brădet, din județul Argeș. Această doamnă a Țării Românești este o figură misterioasă. Nu i se cunoaște cu precizie nici anul nașterii, nici cel al morții (poate 1420, poate 1427?), nici măcar familia – se crede că ar fi provenit dintr-o familie de nobili maghiari. Este numită, prin tradiție, Mara, dar numele ei a fost reconstruit pornind de la o inscripție incompletă, iar unii istorici susțin că s-ar fi putut numi la fel de bine Ana sau Klara. Conform unei ipoteze actuale, s-ar fi numit Maria Tolmay, ar fi deținut o proprietate în apropiere de Lacul Balaton, pe actualul teritoriu al Ungariei, și ar fi fost mama lui Mihail, singurul fiu legitim al lui Mircea cel Bătrân, care l-a asociat pe acest fiu la domnie, ulterior acesta domnind singur, după moartea lui Mircea, din 1418 până în 1420.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este reprezentată doamna Chiajna, soție a lui Mircea Ciobanul, de trei ori domnitor al Valahiei (1545–1552, 1553–1554, 1558–1559). Imaginea ei s-a păstrat în pictura votivă din Biserica Domnească de la Curtea Veche (numită și Sfântul Anton – Curtea Veche), cea mai veche biserică din București.
În istoria tulburată a Evului Mediu românesc, cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost una dintre epocile cele mai tulburi. Desele schimbări ale domnitorilor, birurile împovărătoare, comploturile, trădările, execuțiile, sărăcirea populației, toate au făcut din această perioadă „una dintre epocile întunecate ale istoriei țării românești”, cum o numește istoricul Constantin C. Giurescu, autorul monumentalei lucrări Istoria românilor. Doamna Chiajna, trăitoare în aceste vremuri negre, apare ea însăși ca o figură întunecată. Cât de meritată este această reputație, e greu de spus acum, după aproape cinci veacuri. Istoricii și literații i-au construit o faimă de femeie dură, dominatoare, ahtiată de măriri. Istoricul Constantin Giurescu îi face o caracterizare șocantă: o femeie „energică, de mare voință, aprigă față de dușmani, cultă, dar fără scrupule și lipsită complet de moralitate și de pudoare.” Iar Nicolae Iorga afirmă, în Istoria românilor în chipuri și icoane, că viața ei agitată, plină de lupte pentru putere, intrigi și comploturi, a fost condusă de o „nestinsă patimă de a stăpâni”.
La moartea lui Mircea Ciobanul, fiul său Petru cel Tânăr avea numai 12 ani. Adevărata conducătoare a Valahiei a devenit Chiajna, care a izbutit să-și mențină fiul pe tron aproape nouă ani (1559-1598). A recurs, pentru aceasta, la confruntări militare cu dușmanii domniei, la cumpărarea sprijinului politic de la Constantinopol cu sume fabuloase, adunate prin sporirea birurilor, și la alianțe cu oameni influenți, cu care și-a căsătorit fiicele. Una dintre ele a fost trimisă de mama sa chiar în haremul lui Murad, viitorul sultan.
În 1568, Petru cel Tânăr a căzut în dizgrația Porții și a fost exilat, împreună cu mama sa. A murit în anul următor; Chiajna, însă, i-a supraviețuit aproape 20 de ani, murind în 1588, după ce, mânată de firea ei dominatoare, susținuse alți câțiva pretendenți la tronurile Valahiei și Moldovei, tot prin intrigi, comploturi și bătălii.
Pe timbru cu valoarea nominală de 5,50 lei este reprezentată doamna Elina, soția lui Matei Basarab, domn care a cârmuit Țara Românească timp de peste două decenii (1632-1654).
Doamna Elina este un personaj neobișnuit: pe cât este de puțin cunoscută, pe atât a fost de importantă contribuția ei la evoluția țării. Constantin C. Giurescu afirmă că ea a fost „una dintre femeile cele mai de seamă ale neamului nostru”. Impresionantă caracterizare, care se întemeiază pe personalitatea doamnei Elina și pe contribuția ei la cultura românească. Elina Năsturel Herescu provenea dintr-o familie de oameni cultivați; fratele ei era cărturarul Udriște Năsturel, poet, traducător, un susținător al tiparului și al introducerii limbii române în biserică (limba de cult fiind, pe atunci, slavona). Elina a primit și ea o creștere aleasă: citea mult, era interesată de istorie și artă, cunoștea latina, greaca și slavona.
Spre deosebire de întunecatele vremuri ale secolului al XVI-lea, epoca domniei lui Matei Basarab a fost, pentru Valahia, una de relativă stabilitate și de dezvoltare economică și culturală. Doamna Elina, care i-a fost soție timp de 40 de ani, a avut cu siguranță o contribuție atât la frumoasa reputație a domnitorului, cât și la progresul țării. A sprijinit dezvoltarea tiparului, a ctitorit biserici, a gospodărit reședința domnească și grădinile, dar, la nevoie, a știut să facă față și îndeletnicirii grele de a conduce țara: „Femeie îndrăzneață, ea purtă de grija țării, în 1633, când soțul ei, care-și luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol să-și capete întărirea”, scrie Nicolae Iorga, în Istoria românilor în chipuri și icoane.
Imaginea ei apare într-o carte apărută în vremea domniei lui Matei Basarab (un Liturghier scris în Ţara Românească de grămăticul Radu, 1653–1654), mărturie a dezvoltării culturii, la care a contribuit și doamna Elina.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei apare doamna Maria Voichița, cea de-a treia (și ultima) soție a lui Ștefan cel Mare. Imaginea se regăsește pe o dveră (perdea care acoperă ușa altarului), bogat brodată; piesa este cunoscută sub numele de Dvera Răstignirii, datează din 1500 și se află azi la Muzeul Mănăstirii Putna.
Maria Voichița era fiica lui Radu cel Frumos, de patru ori domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475), și a soției acestuia, doamna Maria Despina. S-a căsătorit cu Ștefan cel Mare probabil în 1478, după ce domnul rămăsese pentru a doua oară văduv, în urma morții Mariei Comnena (Maria de Mangop), în 1477. Căsătoria a urmat unor evenimente dramatice: în 1473, Ștefan cel Mare a întreprins o expediție militară în Țara Românească, pentru a-l detrona pe Radu cel Frumos și a înscăuna un pretendent susținut de el, pe Basarab Laiotă cel Bătrân. Relațiile lui Ștefan cel Mare cu Radu cel Frumos au fost întotdeauna ostile; Radu, crescut la Constantinopol, era prea apropiat de turci pentru a fi un vecin comod pentru voievodul Moldovei. Ștefan cel Mare l-a detronat în mai multe rânduri, prin intervenții militare. Maria Voichița și mama ei, Maria Despina, au fost luate ostatice și duse în cetatea Sucevei. Voichița a crescut, așadar, la curtea lui Ștefan, iar în cele din urmă acesta a luat-o în căsătorie. A avut cu ea două fiice și un fiu, viitorul voievod Bogdan al III-lea, care a domnit în Moldova între anii 1504 și 1517.
Pe cele două plicuri „prima zi” a emisiunii sunt reprezentate doamna Milița Despina, soția lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești (1512-1521), și doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazul (1593-1600).
M. S.