Zvonoteca

# Toate ca toate măi fraţilor, dar în unele zone ale oraşului se face deja capăt cu lucrările astea la canalizări, la drumuri. De fapt, la canalizări, că drumurile arată ca după război, iar cel mai bun exemplu ar putea fi în cartierul Porolissum, unde îţi rogi moartea când ajungi cu maşina. Show-ul începe chiar de lângă staţia peco, unde te trezeşti dintr-o dată cu un şanţ cât roata maşinii de mare, peste care tre să ai mare grijă când treci ca să nu-ţi loveşti maşina. Iar dacă urci puţin în dreapta şi dai apoi o privire spre blocurile din partea stângă ai în faţă peisajul unui sat uitat de lume. Cel puţin după cum arată drumul. Noroiul aproape că-ţi trece peste papuci, astfel că locatarii sunt nevoiţi săracii să circule doar prin spatele blocurilor. Din păcate, asta e ţara în care trăim, adică orice e posibil.

# Ce ţi-e şi cu băncile astea. Îţi bagă nişte comisioane de îţi vine să-ţi smulgi părul din cap nu altceva. Măcar dacă ar fi legal ce fac, dar s-a adeverit că fac mişmaşuri. Cam la fel stă treba şi cu cardurile. Dacă te-a pus dracul să-ţi faci card la vreuna dintre ele şi vrei să-l anulezi te mână şi te adună numai să nu-ţi rezolve problema, fără să ţină cont că ani la rând ai fost clientul lor şi au trăit de pe spatele tău, mai mult sau mai puţin.

Leave a Comment