Parcul din Dumbrava, flegma și rahatul

Am scos-o pe fiică-mea în parc. M-am dus în parcul din Dumbrava-Nord, vis-a-vis de ANL-uri. E un parc nou, are alee principală asfaltată, băncuțe, spații de joacă și pubele colorate, funcționale. Cunosc zona, locuiesc în apropiere. Sunt un om cu multe păcate, am făcut multe greșeli, sunt un naiv, dar nu tolerez nesimțirea și lenea, iar aici, în parcul din Dumbrava, am văzut cât de mult ne lipsește educația, bunul simț, am observat cum cei șapte ani de acasă s-au dus dracului, au fugit în lumea largă, iar civilizația este ceva ce și nouă, tot mai multor sălăjeni, ne lipsește cu vârf și îndesat. Nu mă pricep la politică, nu vreau să laud pe nimeni, dar parcul arată bine, e modern, a fost amenajat pe un teren de lângă blocuri, locul unde câinii de companie erau scoși să urineze și să facă treabă mare, dar unde se jucau și copiii din zonă. Gata, acum e parc, există și loc pentru animalele de companie, păcat că nu există civilizație. Mă bucur de acest parc, dar mă întristez de fiecare dată. Văd pentru a nu știu câta oară ambalaje, coji de semințe aruncate cu nemiluita în fața băncilor, urme de noroi pe bănci, pietre aruncate în recipientul care colectează apa de la robinetul special amplasat pentru cei însetați, pancarte rupte, țevi îndoite de nebuni. Și toate astea chiar dacă la doi pași sunt tomberoane funcționale. Cred că sunt nouă tomberoane în parc, toate colorate, moderne, gata să primească gunoiul celor care vin aici. Degeaba! A, era să uit. N-a scăpat nici tomberonul albastru de piciorul vreunui nesimțit. Nu știam ce naiba se întâmplă. Trei copii jucau fotbal cu o plăcuță de avertizare, ruptă probabil de pe stâlpul amplasat în parc. Nici aia n-a scăpat, amărâta aia de plăcuță. Măi, uneori am impresia că e prea târziu, că trăim în junglă, că ne place jegul, haosul, gunoiul, ne plece să distrugem, să călcăm în rahat de câine și să-l ducem în casă. I-am atenționat pe cei trei să lase plăcuța în pace. M-am trezit cu o voce groasă care mă îndemna să-mi văd de treabă că altfel mă caftește. Era, probabil, tatăl unuia dintre micii deștepți. Și cu siguranță mi-o luam dacă mai comentam. El, ceafă lată, avea burtă și fuma liniștit la margine de trotuar. Și-a stins țigara, a călcat-o, a tras o flegmă la roata mașinii, și-a luat copilul și a plecat. M-am simțit pierdut, parcă m-a strâns cineva de gât. Pe Facebook, toată lumea dă sfaturi, toți știu ce e de făcut, cum trebuie făcut. Când trebuie făcut în realitate, toți dispar, nu e țipenie de om. Se apropie o mamă. M-a văzut, îmi spune că poliția e de vină, că nu își face treaba, că școala e de vină pentru pruncii nesimțiți. Da, parțial sunt de acord cu ea. Uneori am impresia că nu mai există forțe de ordine, că regula lipsește și e haos chiar și în instituții. Amenzi există, dar ele trebuie și aplicate. Zece mii de lei amendă pentru un flacon aruncat pe jos? Da, domnule, amenda să fie chiar mai mare și să fie aplicată, să usture pentru că doar usturimea, cred eu, mai poate civiliza acolo unde trebuie. Cu buna nu mai merge, rugămințile rămân în aer, nimeni nu mai respectă nimic, toți se plâng pe Facebook, toți se pricep la toate și la nimic. Ceva nu înțeleg, poate sunt redus. De când e școala vinovată pentru comportamentul pruncului tău sau al meu? Avem copii? Foarte bine!  În primul rând trebuie să-i educăm noi, părinții, e datoria noastră, înțelegeți? Iar dacă pruncul te vede pe tine, tatăl lui, că bei bere în timp ce stai cu picioarele pe băncile din parc, că tragi bășini și grohăi ca un porc sau că arunci coji de semințe în fața băncii, exact asta va face și el pentru că da, copilul este oglinda părintelui, băi, ceafă lată! Iertare, m-am enervat. Ceafă lată a plecat, flegma a rămas, iar Zalăul e un oraș cu oameni tot mai civilizați. Ce vis frumos!

Adrian Lungu