În Sălaj mai există șomeri cărora le convine să rămână în „șomaj”, iar pentru asta apelează la diferite metode. „Negația” este cea mai cunoscută. Șomerul este trimis de autoritățile responsabile cu ocuparea forței de muncă la angajatorii care au posturi disponibile, iar acolo solicită un „refuz” la angajare pentru a rămâne acasă, dar cu șomaj. Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, Ionel Mureșan, a declarat că asemenea încercări mai există, dar fenomenul a scăzut, iar asta datorită colaborării dintre autorități și angajatori. Iar la această metodă se apelează mai ales atunci când salariul nu este unul cu mult mai mare decât indemnizația de șomaj.