Peste 4.530 de adăposturi de protecție civilă există în prezent în toată ţara. În judeţul Sălaj sunt 13 astfel de adăposturi, din care zece în municipiul Zalău, unul în Şimleu Silvaniei şi două în Jibou. InfoCons, organizație de protecţie a consumatorilor, membră în “Consumers International” și fondatoare a Federatiei Asociațiilor de Consumatori din România, a realizat un studiu în care se prezintă lista cu adresele adăposturilor de protecție civilă din toată țara. Astfel, în judeţul Sălaj cele 13 adăposturi, din cele 4.538 existente la nivel naţional, se află pe: strada Simion Bărnuţiu nr. 67 – Spitalul Judeţean Zalău; strada Unirii nr. 19 – Banca Raifeissen; strada Simion Oros nr. 3 – Activ Plazza Mall; strada Simion Oros nr. 5 – Piaţa Agroalimentară; strada 22 Decembrie 1918 nr. 9 – Centrul de Boli Rare; Piaţa Unirii nr. 13 – clădirea de birouri Complex Manager; bulevardul Mihai Viteazul nr.85 – clădire birouri Inspectoratul Teritorial de Muncă; strada Dumbrava nr. 1 – Grădiniţa nr. 10; strada Sfânta Vineri nr. 10 B – farmacie; strada Simion Bărnuţiu nr. 23 B – cabinete medicale Biolab; strada Carpaţi nr. 5 Şimleu Silvaniei– Asistenţă Socială; strada 1 Mai nr. 8 – Judecătoria şi Parchetul Jibou şi strada 1 Decembrie 1918 nr. 6 – Banca BRD Jibou. Conform sursei citate pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile. Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, operatorii economici şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze adăposturi de protecţie civilă. Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare.
Ce obligaţii au cetățenii în privinţa protecţiei civile
Cetăţenii trebuie să respecte și să aplice normele și regulile de protecție civilă stabilite de autoritățile administrației publice centrale și locale, dar și de conducătorii instituțiilor publice, ai agenților economici ori ai organizațiilor neguvernamentale, după caz; să ducă la îndeplinire măsurile de protecție civilă dispuse, în condițiile legii, de autoritățile competente sau de personalul învestit cu exercițiul autorității publice din cadrul serviciilor publice de urgență; să informeze autoritățile sau serviciile de urgență abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminența producerii sau producerea oricărei situații de urgență despre care iau cunoștință; să informeze serviciile de urgență profesioniste sau poliția, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniție sau elemente de muniție rămase neexplodate; să participe la pregătirea de protecție civilă la locul unde își desfășoară activitatea; să participe la întreținerea adăposturilor din clădirile proprietate personală și, în caz de necesitate, la amenajarea spațiilor de adăpostire din teren; să-și asigure mijloacele individuale de protecție, trusa sanitară, rezerva de alimente și apă, precum și alte materiale de primă necesitate pentru protecția familiilor lor; să permită, în situații de protecție civilă, accesul forțelor și mijloacelor de intervenție în incinte sau pe terenuri proprietate privată; să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparținând asociațiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum și accesul persoanelor autorizate, în vederea întreținerii acestora; să accepte și să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse și aduse la cunoștință de către autoritățile abilitate şi să solicite avizele și autorizațiile privind protecția civilă, în cazurile prevăzute de lege.
foto cu caracter informativ