A fost odată ca niciodată

Panica din ultima perioadă creată în rândul populaţiei de zvonurile cu privire scumpirea carburanţilor m-a făcut să îmi reamintesc de anii comunismului. Nu am prins foarte mulţi dar, cu toate că unii sunt nostalgici după acei ani, eu una nu mi-aş mai dori să trăiesc în comunism nici măcar o zi. Mi-aduc aminte de cozile infernale de la cofetăriile “Carpaţi” şi “Mercur” din centrul oraşului când stăteam la rând la banane şi portocale şi aproape niciodată nu reuşeam să cumpăr pentru că înaintea mea, cu vreo trei- patru persoane, marfa se termina. Mi-aduc aminte cum luam pâine, lapte, ulei, făină şi alte alimente pe cartelă. Mai ţineţi minte? Ce mizerabil era butoiul de ulei din care, cu ajutorul unei pompe, vânzătoarele dădeau raţia celor care stăteau la rând în sticle verzi şi maronii de jumătate de litru. Îmi aduc aminte cum părinţii noştri, proprietari de dacii, stăteau la rând la benzină şi nu aveau dreptul să circule în permanenţă cu maşina ci, numai în funcţie de numărul de înmatriculare de la autoturism “cu soţ” sau “fără soţ”. Era bine? Apa era cu porţia, după un anumit program. De apă caldă nici nu mai are rost să discutăm. Cam patru ore pe săptămână în două zile, atât aveam apă caldă la robinete. Cum ne grăbeam să facem cu toţii baie, mai ţineţi minte? În cadă lăsam în permanenţă apă, ne asiguram stocul necesar pentru tot felul, inclusiv pentru vasul de toaletă. De produsele de igienă nu prea îmi aduc aminte multe, pentru că nu aveam. Mi-amintesc de un spray, într-un tub verde, Farmec 16, de săpunul de casă şi de ceva şampon, tot de culoare verde, într-o sticlă mică transparentă. Căldura în case era cum era. Mereu aveam un reşou funcţional în cameră, în timpul iernii, dar şi două trei pulovere pe noi. Energia electrică era şi ea cu porţia. Avem lumânări şi o lampă, de la bunicii de la ţară, care funcţiona cu petrol. O aprindeam de multe ori când rămâneam fără curent. La “Galerii” stăteam la coadă la hârtie igienică. Şi ce hârtie mai era…, plină cu bucăţele mici de lemn, aşchiuţe. La “Ciuperca” stăteam la coadă la vată şi tot la coadă stăteam pentru butelie, pe care o transportam cu un cărucior special. Ţineam rândul până venea mama sau tata să o schimbe. Nu îmi aduc aminte cu exactitate ce găseam în alimentări, actualele supermaketuri de azi. Cert este faptul că n-a fost bine deloc şi nicio clipă n-aş mai vrea să trăiesc acele vremuri. A fost odată ca niciodată că, de nu ar fi nu s-ar povesti. Despre ceea ce se petrece astăzi, cu siguranţă, ne vom aduce aminte cândva. Dacă nu noi, copiii sau nepoţii nostri: război, panică, frică şi incertitudine.