Președintele PMP, Eugen Tomac, s-a întâlnit astăzi la Zalău cu liderii mai multor filiale de partid, discuțiile politice desfășurându-se în cadrul unei ședințe regionale. Oficialii PMP au dezbătut direcția partidului, dar și aspecte pentru dezvoltarea și consolidarea formațiunii pe scena politică românească.
La eveniment au mai participat Adrian Todoran – vicepreședintele-coordonator al PMP în regiunea de nord-vest a țării, Marius Pașcan – președintele executiv al PMP, dar și Răzvan Sebe – secretarul general al formațiunii, iar dintre cei mai activi reprezentanți locali ai PMP a fost prezent Adrian Popan, dar și alți reprezentanți din județ. În luarea sa de cuvânt, liderul PMP, Eugen Tomac, a explicat că partidul pe care îl coordonează a ales să urmeze un drum care vizează dezvoltarea formațiunii politice, dar și consolidarea partidului pe scena politică românească. „Noi ne dorim să ne consolidăm profilul, poziția noastră politică, dar și pentru că suntem un partid al aleșilor locali, să încercăm să comunicăm teme care țin de comunitatea locală și care, de cele mai multe ori, sunt abandonate la nivel central. În aceste clipe, cel mai mult îmi doresc să discutăm despre solidaritate, solidaritate cu cei care au nevoie de sprijinul nostru, cu cei care sunt într-o situație incredibilă, dar și cu românii care au probleme, cu românii care au venituri mici și se confruntă cu facturi uriașe. Toți cei care vor să ni se alăture trebuie să ia în calcul faptul că avem nevoie de eliminarea Legii pensiilor speciale, iar asta pentru că aici este o gaură neagră, iar noi am propus deja în parlament eliminarea acestei legi. Mai vizăm și eliminarea subvențiilor de la partidele politice, partide care nu sunt niște case de ajutor social. Sunt niște organisme politice care au nevoie de un sediu, de un secretariat și cel mult de niște hârtie. Acum, solidaritatea între români este esențială pe proiecte concrete, cu soluții concrete, să putem ieși din acest blocaj. Avem nevoie de măsuri prin care să nu lăsăm pe nimeni în urmă și asta ne preocupă acum”, a punctat liderul central al PMP.
Problema asigurării energiei, în vizorul PMP
„România își produce din sursă internă aproximativ 80 la sută din necesarul de energie. Avem rapid capacitatea de a ne adapta acestei crize. Totul este să existe disponibilitate politică și voința de a lua decizii uneori mai puțin populare în relația cu operatorii și, evident, cu gândul la protejarea consumatorilor vulnerabili, dar și pentru a ajuta economia. Spre deosebire de alte țări, România nu depinde în mare măsură de importul de gaze din Federația Rusă, dar, în același timp, trebuie să ne pregătim prin măsuri pe care ieri trebuia să le luăm, din punctul meu de vedere, pentru a putea face față tuturor provocărilor. Una dintre măsuri este ca aceste fonduri europene să susțină statele în acest proces de consolidare a independenței energetice. Cred că este momentul oportun să construim un terminal de gaz lichefiat la Constanța”, a adăugat Eugen Tomac.
România, în siguranță
Președintele PMP a venit cu o serie de aprecieri și vis-a-vis de războiul din Ucraina. „Întreaga comunitate internațională este revoltată față de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Din păcate, consecințele acestui război ne afectează direct. Este foarte bine că suntem în NATO și în Uniunea Europeană. Sigur, acest război ne afectează și pe noi din punct de vedere economic și nu putem face abstracție de asta. Chiar dacă nu suntem în parlament, PMP va veni cu un pachet de propuneri legislative cu privire la măsuri pe care statul român trebuie să le ia în această perioadă, pentru a proteja cetățenii români de aceste șocuri care se produc în agricultură, în domeniul energiei, dar și în alte sectoare afectate. Vom continua și această campanie umanitară de strângere de fonduri pentru zonele afectate de război. Vreau să vă spun un lucru. Suntem în siguranță, România nu va fi un stat afectat, Rusia nu va ataca România, aici lucrurile sunt foarte clare. Nu cred că, în demența sa, Putin își dorește să declanșeze al treilea război mondial.
[…] Președintele PMP, Eugen Tomac, s-a întâlnit astăzi la Zalău cu liderii mai multor filiale de partid, discuțiile politice desfășurându-se în cadrul unei ședințe regionale. Oficialii PMP au dezbătut direcția partidului, dar și aspecte pentru dezvoltarea și consolidarea formațiunii pe scena politică românească. La eveniment au mai participat Adrian Todoran – vicepreședintele-coordonator al PMP în regiunea de nord-vest a țării, Marius Pașcan – președintele executiv al PMP, dar și Răzvan Sebe – secretarul general al formațiunii, iar dintre cei mai activi reprezentanți locali ai PMP a fost prezent Adrian Popan, » Mai multe detalii […]