Cât vom plăti pe gaze de la 1 aprilie 2022?

În spaţiul public a apărut, „pe surse” că de la 1 aprilie 2022 nu se va mai aplica nici un fel de măsuri pentru consumatorii de gaze până în noiembrie 2022, deoarce „oricum vine vara”. Dincolo de modul în care s-a şters cu buretele peste iniţiativele şi măsurile propuse de către diverse entităţi în cadrul Comitetului Interministerial pentru Energie de la Guvernul României, care nici măcar nu au fost discutate, apare evidentă sintagma „ciocu mic, noi suntem la putere”.

În primul rând trebuie să vedem că urmare a acestor informaţii „pe surse” de la Ministerul Energiei, de ieri până astăzi preţul celei mai bune oferte de pe comparatorul ANRE a crescut cu 19%, astfel astăzi cel mai mic preţ în piaţă este 747 lei/MWh (TVA inclus). De precizat că cel mai mare preţ ofertat în piaţă pe comparatorul ANRE este de 2184 lei/MWh (TVA inclus).

Vă propun o analiză scurtă privind care va fi valoarea facturilor din această vară pentru un consumator casnic, care anul trecut până în noiembrie 2021 a achitat 136,85 lei/MWh (TVA inclus), iar de la 1 aprilie 2022 urmează să achite cel mai mic preţ din piaţă 747 lei/MWh (TVA inclus) (De precizat că există clienţi casnici care începând cu data de 1 ianuarie 2022 au un preţ la gaze de peste 1000 lei/MWh şi care în momentul de faţă achită doat 310 lei/MWh urmare a plafonării, dar de la 1 aprilie 2022 vor achita preţul din contract, adică 1000 lei/MWh).

Cât vom plăti pe gaze de la 1 aprilie 2022?

Să facem această analiză şi pentru o fabrică de pâine considerând o producţie similară cu cea din anul 2021. Anul trecut până în luna septembrie 2021 a achitat un preţ de 127,33 lei/MWh (TVA inclus), din luna octombrie a achitat 440,3 lei/MWh (TVA inclus), iar în prezent are deja un preţ de 1043,78 lei/MWh (TVA inclus), care de la 1 aprilie 2022 nu va mai fi plafonat.

Cât vom plăti pe gaze de la 1 aprilie 2022?

Ne aflăm într-o situaţie de criză energetică, aprofundată de situaţia conflictului din Rusia, ne propunem să eficientizăm consumul de gaze, dar nu să închidem definitiv această ţară.

România are soluţii pentru a trece această criză, dar acestea trebuie să fie şi aplicate: Planul de Măsuri de Urgenţă Energetică.

 

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

 

One Thought to “Cât vom plăti pe gaze de la 1 aprilie 2022?”

  1. Fără liberalizare

    Articolul e bine documentat se impune însă controlul statului asupra prețurilor la produsele esențiale, statu nu poate suporta atâtea compensări. La gunoi cu doctrina liberalizării forțate !

Leave a Comment