Deși de trei ani nu mai desfășor activitate la catedră, totuși, problemele învățământului românesc mă preocupă la fel de mult ca înainte. După ce timp de 50 de ani pe prim-plan în munca de zi cu zi ți-a fost școala, atunci, ajuns la pensie, n-o poți pune între paranteze, oricât ai încerca.
La începutul lunii februarie 2022, într-o seară, la un post de televiziune, domnul Sorin Câmpeanu, actualul ministru al Educației din România, a făcut cunoscut un început de proiect de reformă al școlii românești. Pe burtiera televiziunii respective s-au reluat de n ori aceste intenții reformatoare. L-am recitit și o spun din capul locului că mi-a plăcut în ansamblul lui. De ce ? În primul rând, proiectul pornește de la o realitate evidentă în ultimii ani – școala românească n-a cunoscut un proces concret de modernizare eficient și, ca urmare, nivelul general calitativ al ei a scăzut. Mai mult, nu numai că și-a pierdut din prestigiul ce l-a avut cândva, ci și din interesul elevilor și al părinților acestora.
În al doilea rând, ministrul școlii românești actuale a nominalizat și câteva aspecte care ilustrează convingător de ce o reformă de conținut este necesară: actuala structură a anului școlar în semestre s-a dovedit una ineficientă; a crescut îngrijorător abandonul școlar; rezultatele la evaluările finale sunt total nemulțumitoare; planul de învățământ este supraaglomerat; programele școlare sunt stufoase, supraîncărcate; se studiază și obiecte de învățământ nefolositoare; se dau note prea mari și nemotivate( este o adevărată inflație a acestora!); actualul sistem de evaluare a elevilor este nemulțumitor etc., etc.
În consecință, ministerul propune un proiect pe care-l consideră realist și realizabil pentru o renaștere a valorii școlii românești, aceasta însemnând o școală eficientă, atractivă , formatoare, în care elevii să-i vadă utilitatea pentru formarea lor ca viitori cetățeni. Se pornește de la necesitatea revenirii la structura anului școlar formată din trei trimestre, cu cinci vacanțe pe parcursul lor și două săptămâni cu un conținut și o finalitate complementară diferită: este vorba de „ȘCOALA ALTFEL ” și „ȘCOALA VERDE”.
Așadar, remarcăm existența în această structură a unui echilibru între activitățile școlare curente și cele extracurriculare, da și între perioadele de învățare/studiu și cele recreative/vacanțele necesare.
Referitor la conținutul învățării, rezultă că se vor descongestiona programele școlare, că se va renunța la disciplinele școlare inutile. La fiecare materie se vor concepe module de învățare de 6-8 săptămâni, ceea ce presupune o structurare mai ordonată, mai logică, mai inteligibilă și proporțional împărțită. Aceste două intenții le consider esențiale pentru a eficientiza procesul de învățare. Dacă se va renunța la actualul balast din programele școlare, accentuându-se pe probleme esențiale și cu o valoare formativă, practic-aplicativă, atunci vor elimină o carență majoră a actualei școli românești: absolvenții noștri sunt, eventual, buni știutori de teorie, dar nepricepuți în a transpune în practică teoriile. Altfel spus, trebuie să regândim ce trebuie făcut în pregătirea elevilor pentru ca la absolvirea liceului să și fie în măsură să fie oamenii care să poată face ceva concret, pregătirea lor să-i ajute să dobândească/formeze priceperi practice, utilitare. Cu alte cuvinte, eu propun ca noile programe să stipuleze, fără echivoc, raportul dintre informativ, formativ și educativ în actul didactic.
Pentru a eficientiza procesul de învățare, manualele școlare să fie concepute în concordanță perfectă cu obiectivele de realizat prin predarea unei discipline școlare. Actualele manuale școlare sunt realizate într-o manieră mai puțin didactică, seamănă mai mult cu tratatele de specialitate din care e greu să știi ce să alegi.
Rezultatele la examenele de absolvire ale unui ciclu de învățământ încă nu sunt în totală concordanță cu ce se face la clasă și ce li se cere la final. Planurile de învățământ, adică ce obiecte se studiază și ce număr de ore este afectat fiecăreia, trebuie și el revizuit în sensul: prea încărcat, elevii au cel puțin 30 de ore pe săptămână. Un elev stă la școală zilnic 6 ore. Pentru o pregătire minimă pentru a doua zi, are nevoie de încă cel puțin 2 ore. Deci în total – 8 ore, cât un om încadrat în muncă. Este prea mult. Când acești elevi mai au timp și pentru citit, pentru a avea un hobby recreativ sau, de ce nu, și pentru viața lor intimă. Oare nu-i îmbătrânim prematur pe acești adolescenți pe care-i dorim urmașii noștri care să ne depășească?
Inflația de note mari ale elevilor din cataloage nu-i întâmplătoare, dar ea are un dublu efect negativ- îl face pe elevi să se creadă bine pregătit, optimist în privința viitorului său, iar pe profesori să fie mulțumiți de efortul lor. O dublă amăgire, deosebit de răufăcătoare. Evaluările/notările curente sunt superficiale pentru că materia încărcată nu-i mai lasă profesorului timp și pentru a verifica efectul predări; mai mult ce știe elevul și mai puțin ce știe să facă, să demonstreze, să argumenteze, să vedem cum gândește o problemă sau cum știe să transmită ce știu în mod clar, corect, inteligibil, coerent, persuasiv. Obișnuindu-i pe elevi cu un altfel de mod de evaluare, nu-i formăm ca viitori cetățeni cu verticalitate, ci ca simpli aplaudaci ai celor puși/aleși să-i conducă.
Propunerile domnului ministru Sorin Câmpeanu, miniproiectul dumnealui de reformă, urmează a fi puternic fundamentat în luna martie după o consultare a specialiștilor. Cred că nu-i suficient. Se impune o consultare deschisă, nepartinică, a tuturor celor implicați în procesul de învățământ. De asemenea, consider că acest proiect lăudabil este necesar, dar nu-i suficient întrucât cele necesare a fi reformate în sistemul de învățământ sunt mult mai numeroase. O adevărată renaștere a unui sistem de învățământ presupune o reformă a tuturor componentelor lui, altfel lucrul este unul făcut pe jumătate. În acest sens, cred că s-ar impune gândirea și realizarea unei noi Legi a învățământului din România, cea actuală este una „cârpită” cu tot felul de inițiative nefondate și ineficiente. Totodată, un nou Statut al personalului din învățământ, deci nu numai al celui didactic ar fi de bun augur. Regulamentele școlare actuale sunt prea generale și prea permisive. Metodologiile desfășurării examenelor de absolvire sunt prea stufoase și implică un număr de comisii și comitete prea numeroase care se suprapun între ele.
Din lipsa încrederii în personalul didactic, învățământul își cheltuie din banii puțini pe care-i are pe organizarea acestor examene. Am ajuns de râsul lumii- desfășurăm examenele supravegheați de poliție/jandarmi?
De cine ascultă oamenii școlii? De cei care-i plătesc? Adică de primării? De cei care-i controlează și evaluează- inspectorii școlari? De glasul străzii, adică, mai nou, de elevii greviști și părinții acestora?
Tocmai pentru toate aceste personale considerații, cred că se impune ca învățământul să aibă în ansamblul său un corp de acte legislative clare, fără echivoc și gândite nu ca soluții de moment, ci de durată. Altfel, adică fără o stabilitate , coerență, sincronizare a componentelor școlii, ne vom tot reforma și în loc să facem pasul înainte, îl vom face pe cel înapoi. Atunci, așa va fi și societatea în care vom trăi mâine.
prof. Octavian Guțu
