Într-o perioadă a creșterii galopante a prețului la gazele naturale, sute de zălăuani s-au trezit în cutia poștală cu facturi și de două sau trei ori mai mari. Mulți sunt disperați și au cerut sprijinul comisarilor în protecția consumatorilor.
Tot mai mulți sălăjeni se gândesc să renunțe la încălzirea cu ajutorul centralelor termice pe gaz și să revină la încălzirea cu lemne, intenție valabilă mai ales în orașele mici, în Zalău mai puțin. Să nu uităm că se întâmpla asta înainte de anul 2000, mulți zălăuani având atunci sobe în apartamente. Prefectul Dari Toma le-a cerut silvicultorilor sălăjeni o situație clară privind aprovizionarea populației cu lemne, asta în actualul context al prețurilor mari la energia electrică și gazele naturale. „La fel ca și anul trecut, pentru acest an, Direcția Silvică Sălaj a prevăzut aproape 20.000 de metri cubi de material lemnos pentru încălzirea populației și altor entități publice și private. Anul trecut au fost livrați peste 26.000 de metri cubi de material lemnos. Sigur, Direcția Silvică Sălaj nu poate asigura pentru toate persoanele, dar există și furnizori privați, iar noi nu credem că anul trecut au fost comenzi ce să nu poată fi onorate. Sunt surse de lemne pentru populație, iar oferte vin inclusiv de la agenți economici și din păduri private. Eu nu cred că vor fi probleme în aprovizionarea populației cu lemne pentru foc”, a declarat directorul Direcției Silvice Sălaj, Viorel Mihiș.
[…] Într-o perioadă a creșterii galopante a prețului la gazele naturale, sute de zălăuani s-au trezit în cutia poștală cu facturi și de două sau trei ori mai mari. Mulți sunt disperați și au cerut sprijinul comisarilor în protecția consumatorilor. Tot mai mulți sălăjeni se gândesc să renunțe la încălzirea cu ajutorul centralelor termice pe gaz și să revină la încălzirea cu lemne, intenție valabilă mai ales în orașele mici, în Zalău mai puțin. Să nu uităm că se întâmpla asta înainte de anul 2000, » Mai multe detalii […]
atentie drogatii! psd se afl[ de 30 ani la conducere si nu vor s[ adopte nici cum legi normale pentru romania, eliminarea hotilor si confiscarea averilor nejustificate ,protejeaza in continuare demnitarii hoti care vor sa ne tina in ignoranta si saracie