Deşi mai avea un cuvânt mare de spus în fotbal, Claudiu Băican, un fost portar cu experienţă ce a activat chiar şi la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc, a renunţat la „sportul rege” când avea puţin peste 30 de ani. Băican s-a reprofilat pe sporturile de contact, iar zilele trecute a realizat o performanţă notabilă. După multe antrenamente, dar şi meciuri în diferite competiţii de jiu-jitsu brazilian, lovitura a dat-o la Campionatul European desfăşurat la Roma, în Italia.
Deşi a fost prima participare la un astfel de eveniment, sportivul zălăuan a avut o comportare demnă de toată lauda, devenind campion european la finalul concursului. Primul adversar, cel din sferturile de finală, a fost francezul Karim Ait-Irchg, iar în semifinale, Claudiu Băican a dispus de americanul Michael Denvir. În finală, zălăuanul s-a duelat cu italianul Eduardo Pricca, pe care l-a învins înainte de limită.
Băican a avut un progres vizibil în ultima perioadă în acest sport, în special după ce a început să se antreneze sub îndrumarea lui Mircea Cubleşan. Un aport considerabil în pregătirea lui Băican l-a avut şi Călin Marincaş, multiplul campion mondial de karate.
„Este un vis ce a devenit realitate. Este un rezultat ce încă nu îmi vine să cred că l-am obţinut. Am luptat cu multă ambiţie şi dorinţă de victorie în fiecare meci, iar acest lucru m-a ajutat să am ceva în plus faţă de adversarii mei. Am fost ajutat de oameni cu rezultate în acest sport, fiindcă Mircea Cubleşan este campion european şi mondial de jiu-jistu. Călin Marincaş a fost un alt nume important în pregătirea mea, iar pe această cale le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi au crezut în mine”, a declarat Claudiu Băican.
[…] Deşi mai avea un cuvânt mare de spus în fotbal, Claudiu Băican, un fost portar cu experienţă ce a activat chiar şi la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc, a renunţat la „sportul rege” când avea puţin peste 30 de ani. Băican s-a reprofilat pe sporturile de contact, iar zilele trecute a realizat o performanţă notabilă. După multe antrenamente, dar şi meciuri în diferite competiţii de jiu-jitsu brazilian, lovitura a dat-o la Campionatul European desfăşurat la Roma, în Italia. Deşi a fost prima participare la un astfel de eveniment,… » Mai multe detalii […]
Felicitari !