# La ceas de seara cubaneza, in localul ce se lauda ca-si invata clientii sa conjuge verbul a taverna, respectul fata de rezervarea facuta din timp dispare precum corabiile in Triunghiul Bermudelor. Pe principiul pasarica, muta-ti cuibul, o juna ce umbla tantota cu eticheta-n piept si cu rezervarea-n zadie si-a poftit clientii, ce-si arvunisera masa nr.1, la masa nr.2. De ce? Simplu, pentru ca ei erau doi, iar 1 poate fi citit si 2 chiar fara sa ai parul balai. Si uite asa, amatorii de seri cubaneze au ajuns sa conjuge, printre dinti, inca un verb, verbul to fuck.

# Pe dupa blocuri, acolo le place unora dintre salajeni sa stea descheiati la prohab si sa se usureze de toate nevoile lumesti. Si nici nu se mai streseaza ca, vezi, Doamne, ii vede careva. S-au obisnuit sa nu aiba obraz decat la dos si, din cate vedem, si-l afiseaza peste tot cu nonsalanta. Asadar, daca simtiti vreun damf de pipi de nu stiti cum sa va luati mai iute picioarele la spinare, va zicem ca nu e de la vreun catel comunitar, ci de la ai nostri concetateni.

Leave a Comment