Umoristul Ioan Seleși, Draga Olteanu Matei și lupta cu securitatea

Îl știu din copilărie. L-am văzut de nenumărate ori pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, la „Șoimu”, vechea sală a Casei Municipale de Cultură, dar și la alte evenimente, în special la nunți, multe organizate în căminele culturale împodobite cu prime colorate și încălzite cu sobe de teracotă. Anii au trecut, dar farmecul său a rămas același. Are un dar aparte de a-l face pe om să râdă. Este mereu vesel, zâmbitor. Nu îmi aduc aminte să-l fi văzut vreodată trist pe stradă. Știu, e și el om, are supărările lui, temerile lui, dar degeaba. Râsul este medicament pentru suflet, spune umoristul Ioan Seleși.

L-am întâlnit de atâtea ori pe stradă, știam că a jucat alături de nume mari ale comediei românești, dar n-am stat niciodată de vorbă în adevăratul sens al cuvântului. Anii au trecut, a venit pandemia, iar printr-un simplu telefon am convenit să stăm de vorbă, să-mi povestească despre umorul adevărat, despre vremurile de dinainte de 1989, dar și despre umorul de după Revoluție. La data realizării interviului, locurile unde puteam sta la o cafea erau închise. Ne-am enervat, am râs, Ioan Seleși a glumit, iar eu l-am invitat în parc. A acceptat. Ne-am așezat pe bancă, eu am pornit reportofonul, iar povestea a început.

Reporter: Domnule Seleși, iată, ne întâlnim. Ce mai faceți?

Ioan Seleși: Ioi, domnule Lungu, bine că ne întâlnim. Trebuie să-ți spui ce am pățit acum de când e pandemia asta. Mi-am pus mască, mi-am pus mănuși, m-am dus în poiată să mulg vaca. Băh, când m-o văzut vaca îmbrăcat așa, pfoai, o zburat cu picioarele în iesle, s-o spăriet de numa. Repede mi-am dat masca și mănușile jos și m-am gândit să-i cumpăr un aparat de radio, îl voi pune acolo, lângă iesle, să asculte ea știrile, iar eu o s-o mulg. Uite așa, țic, țic, țic și apoi vor bea pruncii lăptic. Mă bucur să te revăd. Am început cu o glumă ancorată oarecum în realitate. Sunt bine, sănătos.

Rep.: Cum treceți prin perioada asta de pandemie, cum a fost până acum?

I.S.: A fost destul de greu, de neplăcut. La apariția pandemiei, în primele săptămâni, am stat cuminte în casă, mai ieșeam puțin în fața blocului și cam atât. Ei bine, după aceea, când am văzut că vecinii mei se duc la grădină, am început și eu. Am o livadă, o grădină, și m-am dus și eu să mai muncesc câte ceva. Așa a început să treacă mai ușor. Dar, pe partea asta artistică a fost crunt. Îmi amintesc și acum ultimul spectacol dat chiar la Revelion, înainte de apariția pandemiei. A fost un spectacol cu sute de oameni. Am fost pe scenă cu bunul meu prieten Aurel Tămaș, un artist desăvârșit. În Barcelona a fost spectacolul. Anii au trecut, situația s-a mai calmat, iar spectacolele au reapărut și mă bucur mult.

Rep.: Mai tot timpul vă văd zâmbind și bine dispus. Cum reușiți să vă mențineți în starea asta tânără?

I.S.: N-am fumat niciodată. În viața mea n-am fumat. Consum alcool doar cu măsură. Peste săptămână nu beau nimic. Poate doar sâmbăta sau duminica. Am niște prieteni deosebiți și au vie. Prietenii aceștia o lucrează, au vinul lor, mai stăm la o poveste, la un păhărel, dar totul cu foarte multă măsură și bun simț, așa e bine. Râdem mult, ne simțim bine împreună, prietenia adevărată este foarte importantă pentru că îți dă încredere. Cam asta e.

Rep.: Ultimele glume sunt adevărate lovituri date pandemiei…

I.S.: Da, și pe afișele spectacolelor pe care le-am avut în Bihor am scris cam așa: Vă aștept cu veselie să scăpăm de pandemie! Asta mi-a fost lozinca și am scris-o pentru că oamenii sunt supărați, cei mai mulți s-au săturat de pandemie, sunt agitați, unii sunt speriați și nervoși. Oamenii au nevoie de umor, trebuie să zâmbească. Râsul este medicament pentru suflet.

Rep.: S-a schimbat umorul în ultimii ani. Ce s-a întâmplat?

I.S.: Nu vreau eu să supăr pe nimeni, dar situația e alta. Eu fac două feluri de umor. Fac umor popular în grai sălăjean și umor clasic în care folosesc limba literară. La spectacolele de folclor fac asta. Aici mă întâlnesc cu foarte mulți interpreți de muzică populară. Sunt enorm de mulți cântăreți, dar am impresia că mulți nu știu ce înseamnă cuvântul autentic. Nu știu, sunt ferm convins de asta. Îi aud pe mulți spunând că ei compun cântece. Domnule, folclorul nu se compune. Eu cred că ar trebui rezolvată cumva problema asta.

Rep.: Ce înseamnă umorul pentru dumneavoastră?

I.S.: Umorul este cel care îți dă bucurie, te scoate din contextul în care tu trăiești în fiecare zi. Mă refer aici la omul care muncește, la cel datorită căruia se dezvoltă țara asta. Noi, actorii, umoriștii, doar le susținem moralul. Eu sunt convins că totdeauna trebuie să fiu spiritual, tot timpul să am o vorbuliță bună la mine, să am un gând bun, să îl fac pe om să zâmbească, să râdă chiar și pe stradă. E important ca oamenii să râdă, să știți asta. Bucuria mea și mulțumirea sufletească este atunci când îl văd pe omul din fața mea că se bucură, că se luminează la fața, iar asta după ce i-am spus o vorbă bună, poate chiar și o glumă.

Rep.: Când a început povestea dumneavoastră pe scenă?

I.S.: Prin 1970 a început, cred eu, sper să nu greșesc. Iată că au trecut peste 50 de ani de când urc pe scena umorului național și internațional. Am luat nenumărate premii și am avut ocazia să urc pe scenă alături de artiști români consacrați, actori, cântăreți etc. Problema este că după Revoluție a apărut așa, un umor grotesc, așa îl percep eu. Înainte se spunea că e cenzurat. Eu vreau să vă spun ceva. La mine nu a fost nevoie să mă cenzureze niciodată, dar neplăceri am avut, din păcate. Chiar aici la Zalău s-a întâmplat. Eu eram salariat la Filarmonica de Stat din Brașov și colaboram cu Orchestra Populară Profesionistă „Meseșul” din Zalău. Vreau să spun o întâmplare. Înainte de un spectacol, în oraș erau afișe peste tot. Era invitată Draga Olteanu Matei, o actriță căreia îi datorez multe pentru că m-a învățat multe. Am avut nenumărate spectacole în țară cu domnia sa. Înainte cu o săptămână de spectacol m-a sunat impresarul. Mi-a spus că un tovarăș mi-a rupt toate afișele din oraș și nu mai am voie să joc în spectacol. Tipul care mi-a rupt afișele era vicepreședintele Comitetului de Cultură și Educație Socialistă a Județului Sălaj. M-am dus la tovarășul ăsta și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Omul mi-a întins mâna și mi-a spus că nu mai am voie la spectacole. Nu mi-a dat alte detalii. M-am dus acasă și mi-au dat lacrimile. A venit ziua spectacolului, dar eram resemnat, știam că nu voi urca pe scenă. Nu înțelegeam ce am făcut, mă gândeam că și cei de la Brașov mă vor scoate, că m-au terminat și nu știu unde am greșit. A venit doamna Draga Olteanu Matei de la București. În loc să meargă la hotel, doamna Draga se duce direct la prima secretară, fără să spună la nimeni nimic. Nici în ziua de azi nu știu ce i-a spus, dar cert este că m-a sunat în jurul orei 12 președinta Comitetului de Cultură și Educație Socialistă Sălaj, doamna Silvia, și îmi spune că mă roagă să mă duc la spectacol. Atâta a fost tot. Am fost bucuros, m-am dus acolo și am jucat cu o poftă extraordinară. Spectacolul s-a terminat și m-am dus la doamna Draga Olteanu Matei. Voiam să aflu ce s-a întâmplat. A zâmbit și mi-a spus să stau liniștit. Nu a vrut să-mi spună mai multe. Au trecut câteva luni. Într-o zi, pe lângă blocul meu a trecut șeful securității de atunci și mi-a spus: „Tovarășul artist, te rog să treci pe la mine. Ai un dosar și vreau să ți-l anulez!” Mi-a stat inima în loc, nu știam ce dosar era. M-am dus în casă și am plâns. Asta a mai durat doi ani până a venit Revoluția. Atunci m-am dus la un vecin, la un inginer agronom și i-am spus că am scăpat, gata. Omul era cunoscut, era un bun profesionist, a obținut și multe premii. În timp ce urca scările, omul ăsta mi-a spus despre Ceaușescu: „O să-l plângem, o să-l plângem!” Asta s-a întâmplat. Mintea bietului om era la pământ și la teama că nu va mai avea ce să muncească. Erau și oameni devotați, erau mulți specialiști în acele vremuri. Uitați-vă ce e acum. Unde sunt specialiștii? V-am spus niște lucruri foarte profunde.

Rep.: Ce se află în spatele celor care fac umor?

I.S.: Of, de multe ori se află acolo o suferință, în spatele sursei de umor stă o posibilă suferință. Pe mine mă țin în viață spectacolele, întâlnirea cu publicul. Nu există lucru mai frumos pe fața pământului.

Rep.: Cum a apărut umorul în viața dumneavoastră?

I.S.: Eram în clasa a IV-a și recitam o baladă. Eu am deviat puțin, am luat o coadă de mătură și am început să-mi distrez colegii. Atunci mi-am dat seama că pot fi un altfel de om. Am continuat cu acest principiu, cu încercarea de a-l face pe omul simplu să râdă, să se bucure.

Rep.: Zâmbiți zilnic?

I.S.: Aproape tot timpul zâmbesc, dar am și momente când sunt trist. Singurătatea mă întristează. Sunt trist când rămân singur.

Rep.: Trăim vremuri tulburi, triste chiar. Ce le-ați spune sălăjenilor acum?

I.S.: Mulți oameni sunt triști acum din cauza problemelor economice, oamenii suferă. Politicienii au întors România pe dos. Eu nu îi judec, dar eram convins că România va fi prima țară care va străluci între fostele state sovietice. Uite că m-am înșelat, dar să știți că nu este totul pierdut. Eu cred că românii au șanse și merită susținuți. Doar că e și mare haos. Uitați-vă pe facebook. Toți neaveniții, analfabeții și nulii își dau cu părerea despre tot, derutează tot, îi derutează pe cei drepți și buni. Vă dau un exemplu. Cum poți tu, un nimeni, să-l contrazici pe omul de știință în domeniul în care activează, în care e specializat? Asta se întâmplă acum la noi, toți se pricep la toate și la nimic. E trist și de asta cred că e mai mare nevoie acum de umor pentru a-l face pe privitor, pe om, să râdă, să zâmbească. Va veni și soarele pe strada noastră.

În loc de concluzie. Îndemnul meu este simplu. Căutați-l pe Ioan Seleși. Are atâtea să vă povestească, veți râde, nu veți scăpa ușor, dar zâmbetul nu are preț și e cel mai bun medicament. Multă sănătate, maestre!

Adrian Lungu