Sandu Muntean, unul dintre jucătorii de bază ai Armăturii Zalău din anii ’70, s-a stins din viaţă sâmbătă, la vârsta de 69 de ani. Junioratul l-a început la Olimpia Satu Mare, fiind sătmărean la origine, iar la nivel de seniori a debut în tricoul celor de la Someşul Satu Mare, formaţie ce evolua în Divizia C la acea vreme. În 1974, Sandu Muntean s-a transferat la Armătura Zalău, alături de Zoltan Ardelean, Andrei Vaida şi Feierstein Francisc.
Sandu Muntean a avut o contribuţie majoră la prima promovare a Armăturii Zalău în Divizia B, la finalul sezonului 1975 – 1976, fiind al treilea marcator în acel sezon, cu 10 goluri, după Andrei Vaida, cu 19 goluri şi Ioan Fabian, cu 14 reuşite. Şapte ani a activat Sandu Muntean la Armătura Zalău, iar în anul 1981 s-a transferat la Rapid Jibou. După câteva sezoane petrecute la formaţia de pe malul Someşului, fostul fotbalist a revenit la Zalău, dar la echipa Chimia, unde a devenit antrenor după ce şi-a încheiat cariera de jucător.
Sandu Muntean se stabilise în localitatea Sâncraiu Silvaniei, din comuna Dobrin, acolo unde a şi fost condus luni pe ultimul drum.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.