Ziua Îndrăgostiților și căutarea tradiției la mall

Pe 14 februarie este sărbătorită Ziua Îndrăgostiților. Știau sălăjenii de „Valentine-s day” acum 40 de ani? Cei mai mulți nu, suntem siguri de asta. Sărbătoarea a ajuns o normalitate în zilele noastre chiar și în România, se vorbește despre ea în școli, chiar și în grădinițe, iar centrele comerciale le dedică adevărate sesiuni comerciale cu produse de profil, totul din dorința de a vinde cât mai mult.

Da, este o sărbătoare importată, iar unii se tem că vom ajunge nu peste mult timp să sărbătorim și Ziua Recunoștinței. Lăsând gluma la o parte, etnologul Camelia Burghele a vorbit în mai multe rânduri despre originea acestei sărbători, dar și despre apariția sa în România.

Rep.: Nu prea cred că știau românii de această sărbătoare acum 30 sau 40 de ani…

Camelia Burghele: S-a discutat mult despre modul în care omul contemporan își asumă sărbătorile, dar s-a vorbit foarte mult și despre acest cuplu: Valentine-s Day – Dragobete, sărbători puse fie față în față, fie alăturat. Este de datoria noastră, a etnologilor, să venim cu câteva explicații pentru că, în ultima vreme, derapajele culturale, inclusiv cele referitoare la aceste sărbători, au loc tot mai des. Sigur că Valentine-s Day este o sărbătoare absolut occidentală, preluată pe filiera culturală de care vorbeam. Valentine-s Day a venit la pachet cu blugii, cu mașinile străine, cu mersul în străinătate etc. Este o sărbătoare total occidentală și străină climatului cultural românesc.

Rep.: Care e povestea acestei sărbători?

C.B.: Inițial, sărbătoarea marca prezența unui preot, Valentin, care, în vremuri foarte vechi, a trecut peste porunca împăratului și a căsătorit totuși tinerii soldați, iar asta deși împăratul nu voia ca soldații să se căsătorească pentru că ar fi mers mult mai greu la război dacă erau legați de familie, de copii. Preotul Valentin a nesocotit această poruncă și trimitea scrisori către logodnicele soldaților și se semna cu numele de Valentin. De aici a apărut și ideea <Vrei să fiu Valentinul tău?> Este foarte interesant pentru că sărbătoarea a fost considerată păgână, dar în efortul ei de creștinare, inclusiv acum, mai recent, biserica a încercat să o creștineze oarecum denumind-o Ziua Sfântului Valentin. Se încearcă acreditarea ideii că Valentin face parte dintr-un lung cortegiu de sfinți, doar că bisericile nu îl serbează pe acest sfânt în data de 14 februarie. Perioada din urmă a lăsat-o mai domol cu Ziua Sfântului Valentin și am revenit la Valentine-s Day, care acreditează ideea unei iubiri. Numai că este o iubire fulgurantă, trecătoare, iar asta pentru că noi, de Valentine-s Day, ne căsătorim de probă, se fac căsătorii simbolice de probă, se fac căsătorii în cele mai ciudate locuri, în cele mai interesante moduri. În anii trecuți, pe muntele Găina, un loc cu specificații etnologice speciale în contextul căsătoriei din satul tradițional, s-a deschis un registru al căsătoriilor în care te poți căsători pentru o zi cu această ocazie, de Valentine-s Day.

Rep.: Cum a fost implementată această sărbătoare în România?

C.B.: Printr-o marketizare agresivă. Acesta, cred eu, este principalul semn al acestei sărbători. Peste tot vedem magazine, comercianți care vând inimioare roz și roșii, ciocolată, dulciuri în formă de inimioare etc, totul sub egida gândului că nimic nu e prea scump pentru dragoste. Toată lumea vinde ceva, toată lumea cumpără ceva. E un moment care a fost marketizat excesiv nu doar de comercianții ambulanți, ci și de toți cei care pot vinde sau cumpăra ceva. Dar cum sărbătorim noi, contemporanii, acest moment? De cele mai multe ori sărbătorim la mall, mergem la mall pentru a regăsi acolo tradițiile, au loc tot felul de ieșiri care nu au nimic de-a face cu acea sărbătoare veche care, în context tradițional, care însemna comuniune. Dacă pentru satul tradițional sărbătoarea însemna în mod special relaționarea cu sacrul, cu divinitatea, primenirea și tot ce însemna acest spirit de sărbătoare, pentru noi, cei din prezent, sărbătoarea nu înseamnă decât întreruperea unui șir de zile în care mergem la muncă, dar nu prea mai înseamnă nimic sacru.