Prezențe sălăjene în Magazin Istoric

Magazin Istoric este una dintre cele mai longevive reviste ce apar la noi. În curând, va aniversa 55 de ani de la prima apariție, în aprilie 1967. De-a lungul anilor a fost revista în care istorici, arheologi dar și simpli pasionați de istorie au publicat articole care mai de care mai interesante. Până la Revoluția din 1989 a fost printre puținele publicații care au rămas neaservite regimului comunist, chiar dacă uneori, au fost necesare și mici compromisuri. Astăzi, deși revista are un concurent serios în revista Historia, rămâne în continuare o revistă dedicată iubitorilor muzei Clio. În numărul aferent lunii ianuarie, nr.1 (658) / ianuarie 2022, a fost publicat un material semnat de arheologii sălăjeni Dan Băcueț-Crișan și Timea Keresztes.

Obiectul articolului publicat de Magazin Istoric sub semnătura celor doi arheologi sălăjeni, îl constituie recenta descoperire arheologică de la Pericei (comuna Pericei). Este vorba, așa cum se știe, de o descoperire arheologică de excepție, cea a locului de reînhumare a unui personaj de rang înalt. nobiliar, cu un inventar arheologic de excepție: coif, pinteni, armură, sabie, buzdugan.

Nu este esclus ca acest personaj să fi fost un membru al familiei nobiliare Báthory (ramura de Pericei). Ipoteza este susținută și de descoperirea din 2020, când au fost găsite urmele unei biserici medievale, anterioare actualei biserici reformate din localitate.

Pe de altă parte, în biserica reformată din Pericei, a cărei construcție a început la 1668 și a fost finalizată la 1774, se păstrează două lespezi funerare, una întreagă și una ruptă (incompletă) ce redau doi cavaleri. E cert că cei doi gisanți au aparținut unor membri ai familiei Báthory, pe cantul unuia dintre aceștia apare blazonul familiei. De altfel, coperta 2 a revistei Magazin Istoric, este ilustrată cu o fotografie a celor doi gisanți.

 

Nu este prima dată când istoricii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău colaborează cu revista Magazin Istoric. De exemplu, unul din autorii articolului de față, Dan-Băcueț-Crișan, a mai publicat în revista Magazin Istoric articolul ”Arheologia epocii migrațiilor și a Evului Mediu în Sălaj. O sută de ani de cercetări (1918-2018)”  (Magazin Istoric, nr. 7/2020). De asemenea, mai are în pregătire un material intitulat ”O călătorie virtuală în lumea satelor medievale timpurii din Depresiunea Silvaniei” ce a fost dat spre publicare prestigioasei reviste.

Conform lui Dan-Băcueț Crișan „Acest material face referire la dificultățile întâmpinate pe parcursul cercetărilor arheologice în ceea ce privește interpretarea și înțelegerea structurilor arheologice pe care un arheolog le descoperă într-un sit (în cazul acesta într-o așezare medievală timpuriue)”

Mirel Matyas (Material publicat pe http://mirel-matyas.blogspot.ro)

One Thought to “Prezențe sălăjene în Magazin Istoric”

  1. Anonim

    Adică în MI nu se aduceau omagii Conducătorului, de 26 ianuarie ? Mă, pe cine vreți voi să prostiți ?

Leave a Comment