Este bătrân, are cel puțin 200 de ani, dar continuă să fie impunător. Are o coroană impresionantă, se înclină uneori în bătaia vântului, dar rămâne de neclintit. Teiul a fost plantat pe vremea familiei nobiliare Wesselényi și a rămas ca o amintire vie a unor timpuri în care castelul era plin de viață, potrivit biologilor de la Grădina Botanică „Vasile Fati”.
Teiul se află în imediata vecinătate a castelului, la doar câțiva metri de bătrânul zid exterior. Copacul a rezistat chiar dacă a trecut prin multe, prin furtuni, prin vând și ploi, iar omul de știință Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetări Biologice al Grădinii Botanice „Vasile Fati”, consideră că pomul este un monument local al naturii. „La Jibou avem mai mulți arbori rămași din vechiul parc al castelului Wesselényi, iar acest tei este un exemplar absolut monumental. Estimăm noi că vârsta lui este de aproximativ 200 de ani, poate chiar 250 de ani. Este un tei foarte mare, foarte bine dezvoltat și viguros chiar și acum. În fiecare an înflorește și răspândește o aromă deosebită de flori de tei în toată grădina botanică. Eu sunt convins că reprezentanții familiei Wesselényi s-au plimbat pe sub acest tei, probabil că au și folosit florile lui. Cu siguranță l-au întreținut și au avut grijă de el pentru că a ajuns să arate atât de frumos și în zilele noastre”, ne-a declarat cercetătorul Cosmin Sicora.
Un colț din Australia, prezentat la Grădina Botanică „Vasile Fati”
Nu doar teiul secular este un punct de atracție la Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou, ci și expozițiile cu plante de pe toate continentele lumii. O seră găzduiește o expoziție considerată deosebită la nivel național pentru că are în centrul atenției doar plante din Australia. Atracția colecției este reprezentată de Uluru, formațiunea stâncoasă considerată simbolul îndepărtatului continent și redată la Jibou sub forma unei machete. „Avem aici o colecție impresionantă de plante australiene, avem aici și un simbol al Australiei, formațiunea stâncoasă Uluru, iar noi am redat acest simbol sub forma unei machete la scară redusă. Uluru are o semnificație deosebită pentru băștinașii de pe acest continent. Colecția mai cuprinde și plante din flora australiană, flora unui continent ieșit din comun prin izolarea lui geografică și care a ajuns să aibă cel mai mare număr de specii care se găsesc numai acolo. Avem în colecție un conifer care se găsește în Australia și care la noi în seră are o înălțime de patru sau cinci metri. Mai avem și exemplare de eucalipt și multe alte specii, unele mai rare, deosebite. Aici este locul în care am încercat să aducem un strop din atmosfera de pe continentul australian”, a punctat Cosmin Sicora.
Plante de pe vremea dinozaurilor
„În serele grădinii mai avem exemplare de plante din specii care au fost contemporane cu dinozaurii. Sunt ferigi arborescente foarte frumoase, dar și plante din familii care populau terra cu mii de ani în urmă”, a adăugat cercetătorul de la Jibou.
Programe educaționale pentru întreaga familie
Devenită în timp unul dintre cele mai importante puncte de atracție turistică din Sălaj, Grădina Botanică din Jibou a lansat după apariția pandemiei un program educațional care are în centrul atenției familia celor care vizitează acest loc. Sunt pachete pentru preșcolari, elevi, studenți, dar și pentru întreaga familie. Pe baza unor înscrieri online sau telefonic, doritorii pot urma acest program educațional prin intermediul căruia au șansa de a participa la activități prin care învață despre anumite plante, despre modul lor de îngrijire, cum trebuie udate, cum trebuie realizat un butaș. „Eu cred că acest program este important pentru că ne permite să ne apropiem mai mult de natură, de lumea vie, învățăm să protejăm mai bine natura”, a încheiat Cosmin Sicora.
Explozie de culori
Instituția sălăjeană mai găzduiește în această perioadă o expoziție inedită cu mii de exemplare înflorite de primule. Sunt mii de flori în toate culorile, expoziția fiind pregătită pentru perioada dedicată lunii martie. Florile pot fi admirate într-o seră special amenajată și întreținută în această perioadă friguroasă.