Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani din comuna Gârbou, a fost prins de poliţişti, tot la finalul săptămânii trecute, la volanul unui autoturism sub influenţa drogurilor. Acesta a fost identificat pe strada Porolissum din municipiu, iar la testarea cu aparatul Drug Test a ieșit pozitiv la două substanțe interzise. După testare, tânărul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței de substanțe psihoactive în organism și tipul acestora. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive şi cercetat în continuare de poliţişti.
foto cu caracter informativ