Handbal Club Zalău a început perfect returul Ligii Naționale de handbal feminin, obținând sâmbătă o victorie importantă pe teren propriu, în fața celor de la HC Dunărea Brăila, o echipă cu opt brazilience în lot și cu un buget incomparabil cu al Zalăului.
Oaspetele au ratat trei aruncări în debutul partidei, iar Zalăul a marcat prin Toth și Mihart, conducând cu 2 – 0 . Echipa lui Tadici s-a desprins la trei goluri, conducând cu 5 – 2 după aproape un sfert de oră. Oaspetele au egalat la 6, apoi s-au desprins la 11 – 8 în minutul 26. Zalăul a revenit în final, marcând de două ori din aruncare de la șapte metri și o dată din acțiune, intrându-se cu egal la cabine, 11 – 11.
Echipa zălăuană a trecut repede în avantaj în partea secundă și s-a aflat la conducere pe tot parcursul acesteia. Brăilencele s-au aproapiat la un gol cu patru minute înainte de final, 22 -23, dar “dubla” lui Prycop a făcut ca emoțiile Zalăului la câștigarea celor trei puncte să dispară. Scorul final a fost 26 – 24, rezultat în urma căruia, Zalăul a acumulat 22 de puncta, egalând formația din Brăila, care se află pe locul șase. Formația de la poalele Meseșului rămâne pe locul șapte, iar în etapa următoare va întâlni, în deplasare, CSM Slatina.
Joi, 10 februarie, Zalăul se va deplasa la Constanța, pentru meciul din Cupa României cu CSU Neptun Constanța, formație ce evoluează în Divizia A.
SCM Zalău: Paula Teodorescu, Raluca Kelemen, Andreea Popescu – Tatyana Prycop (7), Andreea Mihart (7), Mouna Jlezi (5), Toth Krisztina (2), Teodora Popescu (2), Emilja Lazic (1), Andreea Mărginean (1), Gabriela Vrabie (1), Cristina Mitrache, Loredana Vartic, Bianca Berbece, Andreea Bujor şi Sabrina Lazea. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
[…] Handbal Club Zalău a început perfect returul Ligii Naționale de handbal feminin, obținând sâmbătă o victorie importantă pe teren propriu, în fața celor de la HC Dunărea Brăila, o echipă cu opt brazilience în lot și cu un buget incomparabil cu al Zalăului. Oaspetele au ratat trei aruncări în debutul partidei, iar Zalăul a marcat prin Toth și Mihart, conducând cu 2 – 0 . Echipa lui Tadici s-a desprins la trei goluri, conducând cu 5 – 2 după aproape un sfert de oră. » Citeste mai mult […]