Centura Zalău, drumul construit de chinezi, prinde contur

Centura municipiului Zalău, singurul șantier de infrastructură rutieră din România cu antreprenor din China, a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 20 la sută, avansul raportat pentru toamna anului trecut fiind de zece la sută, conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cele mai recente imagini cu Centura Zalău au fost publicate pe “YouTube” de Cristian Marius Man. AICI 

Potrivit economedia.ro contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului cu o lungime de aproape  şase kilometri a fost semnat în luna iulie a anului 2020 cu Asocierea Sinohydro Corporation Limited – SC Good Prod SRL pentru 185 de milioane de lei şi o garanţie de şapte  ani. Încă de la semnarea contractului, constructorul, care avea cinci ingineri angajaţi în România şi peste 200.000 de angajaţi la nivel mondial, a explicat că va asigura doar partea de management pe şantier, în timp ce drumarii şi utilajele vor fi închiriate de pe plan local. Centura ocolitoare a Zalăului (etapa II) se desprinde din Drumul Naţional 1 F, înainte de intrarea în municipiu dinspre Cluj Napoca şi asigură legătura cu Drumul Judeţean 191 C (Zalău – Aghireş). Lucrarea cuprinde cinci viaducte, două poduri şi două intersecţii sens giratoriu. Potrivit economedia.ro, terasamentele sunt executate de firma românească Montaj Modular şi ar putea fi terminate la primăvară.

 

Sursa foto şi film You Tube – Cristian Marius Man

11 Thoughts to “Centura Zalău, drumul construit de chinezi, prinde contur”

  1. Ardiles

    Multumiți elenei Iudeea , lui Gabi oprea și nu in ultimul rând porcului de Băsescu ! Din cauza acestor personaje nu are zalaul…inca sosea de centura!!!

  2. Gicu

    Datorită elenei udrea, Gabriel oprea și Traian Băsescu zalaul nu are drum de centura ! Sa va fie clar stimați concetățeni !!! Oricum acest mesaj îmi va fi șters !!!

  3. Anonim

    Mă-i incompetenților totul a depins de administrația locală și județeană fiind condusă de PSD iar terennul a fost rezolvat de Ciolos când era prim ministru iar acuma o mare merit îl are Bode când a fost ministru al transporturilor

  4. Esc

    Nu mai dați înainte cu Ciolos și cu Boxe.Dezinformati!Centura a stat blocată ani de zile din cauza poligonului.A ajuns Ciunt praf și a rezolvat problema.Asa au putut începe lucrările

  5. Esc

    Erată: A ajuns Ciunt primar

    1. Anonim

      Praf era mai corect

  6. Anonim

    alai drum ma ? voi nu aveti nici apa in orasu ala, va trebe centura voua,

    1. Ovidiu

      Anonim este ca un fel de hârtie igienică, că și pe aceea o consider anonim, da mai și comentează cine nu-i din capitala Sălajului?
      Considerăm că e de la țară săracul și dacă el nu are apă crede că nimeni nu are, asta e nu toți le pot avea în viață pe toate

      1. Anonim

        Daca ti-ai dat numele nu inseamna ca nu esti ceea ce stergem cu hârtia igienică

    2. Claudiu

      Dupa ce e gata parca te vad cum stai sa o iei la gaoaz faci si tu un ban

  7. Marius

    Terminați cu comentariile prostește ! Faptul ca azi Zalau l nu are finalizată șoseaua de centura se datorează elenei udrea lui Gabriel oprea și guvernării PD-L-iste ! Aceștia s-au opus la vremea respectiva invocând importantă strategica ca obiectiv de interes național , Poligonul! Așa ca ciocul mic ! Nu-i atribuiți merite lui Lucică și Cioloș! Cei doi nu au făcut nimic ptr. Zalau și județ!

Leave a Comment