Amenzi de 30.000 de lei. Atât au primit din partea inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj mai mulţi angajatori din judeţ. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul tradiţionalului control lunar, din luna decembrie, care a vizat relaţiile de muncă, dar şi sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor. În ceea ce priveşte domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM Sălaj au verificat 58 de agenți economici, din care opt au fost sancționați, aplicându-se două amenzi, în cuantum total de 25.000 de lei, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a măsurilor dispuse la controlul anterior, dar avertismente. În urma controalelor, a fost identificată o persoană care nu avea întocmit contract individual de muncă în formă scrisă, iar angajatorul a fost sancționat contravențional. Deficiențe constatate pentru care s-au aplicat avertismente au fost pentru: nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat; nerespectarea obligației păstrării copiei contractului individual de muncă pentru toți salariații din locul de muncă organizat; nerespectarea obligaţiei de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene, dar şi pentru nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, a suspendării, respectiv încetării acestora în registrul general de evidență a salariaților în format electronic. În ceea ce priveşte sănătatea şi securitate în muncă, inspectorii instituţiei precizate au verificat 33 de agenți economici şi au aplicat o amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţie, în termenul stabilit, documentele şi informaţiile solicitate, necesare controlului. De asemenea au mai fost aplicate avertismente, iar pentru toate deficiențele constatate în ambele domenii de competență au fost dispuse măsuri de remediere a acestora.