Îmi place carnea. Că e prăjită, în sos, fiartă, dată la grătar, în sarmale, în ciorbă, carnea este bună. Îmi place s-o mănânc. Mănânc puțină carne, e drept, dar nu o refuz. M-a pus naiba să scriu o serie de reportaje despre cârnați, caltaboși, despre cum făceau și ce fac sălăjenii cu prepararea cărnii de porc în preajma sărbătorilor de iarnă. Naiba știe cum a aflat un nebun, că altfel nu știu cum să-l numesc, numărul meu de telefon. Omul mi-a scris și a început să mă facă în fel și chip. Ce mai, sunt un nesimțit pentru că îmi permit să mănânc carne, că scriu și vorbesc despre carne, despre cum tăia bunicul meu porcul, cum îl pârlea și cum mâncam fâșia de șoric. Un alt mesaj, alte acuze. Ce mai, am constatat că noi, cei care mâncăm carne, am rămas în urmă, nu mai suntem oameni, suntem lipsiți de educație. Reportajele mele au ajuns și pe grupuri de protecție a animalelor, mesajele acuzatoare au continuat. Cum, voi tăiați mieii, porcii? Huo, criminalilor! Nu, îi tăiem, îi aruncăm în tigaie, îi prăjim și îi mâncăm. Suntem niște barbari? Nici Sălajul nu face excepție. Plictisiții de moarte sunt prezenți și la noi, stați liniștiți. Sunt mai mai mulți și strigă tot mai tare. Ce voiam eu să vă spun este că societatea a luat-o razna, dezbinarea e prezentă în orice, țeparii dansează pe masă, nu se tem de nimeni și de nimic. Și sunt mulți țepari, credeți-mă, iar pe unii îi cunoașteți. Au curaj, au tupeu, iar unii cred că lumea este a lor. Am ajuns să ne urâm din orice și pentru orice. Ne freacă grija inclusiv ce și cum mănâncă celălalt, de ce e vegetarian, de ce mănâncă carne, de ce poartă pantaloni cu ghirlande. Băi, e fix problema omului, lăsați-l în pace! Cred că cel mai bine este să ne vedem de treabă, să ne vedem de ale noastre, asta cred eu că este calea spre fericire, spre o societate sănătoasă. La mine a început să funcționeze, sper să mă pot ține de ea, de rețeta mea. Poate greșesc. Și nu ar fi pentru prima oară, Doamne. Tare de multe ori am greșit în viață. Recunosc, sunt un naiv, iar naivitatea se plătește scump. Mănânc carne, sunt un nesimțit!