M-am săturat de betoane

Daniel Săuca

La început de an mă gândesc că pot să-mi exprim o speranță. Și anume că, după ce se vor construi toate autostrăzile patriei și se vor face toate investițiile promise prin celebrul PNRR, nu va crește, de pildă, numărul de analfabeți funcțional. De acord că e musai să băgăm zeci de miliarde de euro în betoane, asfalt, canalizări și câte altele sunt necesare pentru „calitatea vieții”, dar parcă numai despre asta vorbesc cei care dețin puterea în România. Educația și cultura sunt, de prea mult timp, în coada așa-ziselor priorități naționale. De fapt, nici nu știu dacă mai interesează pe cineva la modul serios „dezvoltarea spirituală” a nației. Pentru mine e ciudat și că vrem să avem școli „high tech” populate cu prea mulți, din păcate, copii cu o educație precară. Pe de altă parte, nu-mi explic de ce statul nu intervine, și nu vorbesc de propagandă ori de alte mijloace specifice dictaturilor, în modelarea „gusturilor publice” mai ales în ceea ce privește cultura națională, a valorilor certe ale literaturii noastre (și nu numai). Văd, și nu cred că sunt singurul, o debandadă, un domeniu esențial lăsat în voia like-urilor și a vizualizărilor. Refuz să aplic termenul de „cultură” unor produse doar pentru că au milioane de accesări. Chiar nu mai putem gândi decât cantitativ? Vrem să facem turism cultural într-o țară în care incultura și impostura se îngroașă mai ceva ca rata inflației? Și câte alte întrebări… Destul de probabil, sunt patetic. Dar pur și simplu m-am săturat de betoane, de discuțiile, părerile, acțiunile dedicate exclusiv laturii „materiale” a vieții. Ferice de țările care, și în pandemie sau ce-o fi, au avut grijă de cultura și educația lor.