*Un bihorean bazat si o salajeanca apriga s-au hotarat sa ia masa in Zalau la Vremuri Vechi ca, vorba aia, centru e centru, Bulevardu-i Bulevard, mancarea-i mancare, iar pretul… nu mai conteaza. Cel putin asa credea domnisoara ospatar care, dupa un scurt filaj al clientilor, s-a hotarat sa dubleze nota de plata. Insa intuitia i-a jucat feste ospataritei, pragmatismul salajencei scotand la iveala tentativa de inselaciune: preturi dublate, suma totala umflata. Ce mai, de la cca 20 de lei pretul real al consumatiei, domnul nostru a fost cat p@ aci sa plateasca 47, plus 3, rasplata pentru amabilitate. Insotitoarea lui insa nu a fost atat de amabila, iar discutiile ca intre fete ce au urmat nu au fost deloc prietenesti. Domnisoara ospatar, cu totii stim ca slujba dumitale poate aduce venituri suplimetare consistente, mai ales cand e practicata cu tupeu, cu un zambet, o fustita sic, un decolteu, dar, sa ne fie cu iertare, vorbim aici de profesionalism, nu de nesimtire.
# Nu stiu altii cum sunt cand circula cu vestitele coji de autobuse, dar pe mine ma apuca batu. Nu de alta, dar daca ai marea nesansa sa te deplasezi din centrul orasului pana la gara, s-ar putea sa ai nevoie la capat de linie si de un medic ORL-ist, din cauza zgomotului provocat de motorul pe sistem nervos din dotare. Sau, cine stie, poate, pana cand vor fi casate batranele autobuse de pe vremea raposatului va veni la moda portavocea in mijloacele de transport.
# Din categoria timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim face parte si isprava hadempistilor nostri care toata ziulica nu au ce face altceva decat sa priveasca la soare. Nu facem referire la toti ci doar la aceia care se ostenesc de zile mari la infrumusetarea sensului giratoriu din apropierea Mol-ului. Din cei sase muncitori cu drag de munca, doi sapau de zori, iar ceilalti stateau si admirau peisaju@ din jur. Apai daca in ritmul asta se munceste in Zalau putem astepta mult si bine pana vor fi si finalizate lucrarile incepute. La Pastele Cailor eventual!
