Numărul căsătoriilor înregistrate în județul Sălaj, în primele zece luni ale acestui an, a crescut semnificativ, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Județene de Statistică Sălaj, în perioada precizată s-au înregistrat 1.169 de căsătorii, în creştere cu 57,8 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Ultimele date ale instituției precizate, indică faptul că, în Sălaj, în luna octombrie a acestui an s-au înregistrat 132 căsătorii, în scădere cu 18 la sută faţă de luna septembrie şi în creştere cu 32 la sută faţă de luna octombrie a anului trecut. Rata de nupţialitate, în luna octombrie a acestui an, a fost de 6,6 căsătorii la 1.000 locuitori (8,0‰ în luna septembrie 2021 şi 4,9‰ în luna octombrie a anului trecut, iar în primele zece luni ale anului în curs a fost de 5,8‰, faţă de 3,7‰ înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. În ceea ce privește divorţurile înregistrate, în luna octombrie 2021, acestea au fost în număr de 23, în creștere cu 21,1 la sută faţă de luna septembrie 2021 şi cu 4,5 la sută faţă de luna octombrie a anului trecut. În perioada ianuarie – octombrie s-au înregistrat 266 de divorţuri, în creştere cu 22 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Rata de divorţialitate, în luna octombrie a acestui an, a fost de 1,14 divorţuri la 1.000 locuitori (0,94‰ în luna septembrie a acestui an şi 1,09‰ în luna octombrie a anului trecut), iar în primele zece luni ale anului în curs a fost de 1,32‰ faţă de 1,08‰ înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.
No. La’ ca le trece.Mintenash or vedea unul mai frumos ori mai frumoasa ,cu alt beemveu mai strong si schimba macazu’.Tinerii astia n-au nici un Dumnezeu.Au marele si infinitul Feisbuc.!!!