Numărul salariaților din județul Sălaj a crescut în luna octombrie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Creșterea a fost de 0,3 la sută, cu 141 de persoane, respectiv cu 152 de persoane față de luna septembrie a acestui an. Potrivit celui mai recent buletin informativ emis de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Sălaj cu privire la ”principali indicatori economico-sociali ai județului, în luna octombrie 2021”, în luna precizată, în ceea ce privește câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2896 de lei/persoană, mai mare cu 1,7 la sută faţă de luna octombrie 2020 şi cu 3,8 la sută faţă de luna precedentă. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal brut, în luna octombrie 2021, a fost de 4680 de lei/persoană, în creştere cu 4,2 la sută faţă de luna septembrie 2021 şi cu 2,7 la sută faţă de luna octombrie 2020.
foto cu caracter informativ