GÂNDURI NEBOTEZATE (I)

* Când marile pasiuni nu reușesc să lumineze, orbesc. Arareori sunt vinovați cei care le au.
* A ști să apreciezi este, de cele mai multe ori, mai important decât a fi apreciat.
* Dintre tote întâlnirile pe care le-am avut, cel mai mult m-a bucurat cea cu gândul. Doar ea m-a dus mai departe.
* De nu s-ar fi inventat scrisul, omenirea ar avea mai puține biblioteci și mai multe muzee. Nu știu dacă și consecințe.
* Voința fară putință e un nonsens.
* Cel puțin în domeniul artei, valoarea lăudatului este , nu de puține ori, proporțională cu cea a lăudătorului.
* Un om neinformat este mai izolat decât Robinson Crusoe.
* Se zice că de la sublim la ridicol nu-i decât un pas. Dar invers? Se pare că sensul e unic.
* Răbdarea-i foarte bună, depinde în ce moment al vieții incepi să o ai.
* Credeți-i pe ticăloși! Dar numai după ce le-ați privit în oglindă chipul sau faptele lor.
* Pentru a fi lătrător nu trebuie nepărat să fii câine.
* Dacă prin vârsta mea o întineresc pe cea a omenirii, înseamnă că nu am trăit degeaba.
* Dacă s-ar putea spăla durerea, atunci lumea s-ar transforma într-o imensă spălătorie.
* Cine va reuși să pună cătușe dorului, acela se va considera stăpân al lumii.
* Ca să fii pe plac tuturor, ar însemna să fii întotdeuna în funcție de cum te vreau ceilalți. Și atunci când mai ești tu?
* Când voi fi sătul de foame, nu voi fi niciodată flămând.
* De cele mai multe ori, orgoliul este scutul sub care se ascunde neputința. El cere dar nu pate oferi.
* O adunare a demagogilor este asemeni unui bal mascat. O singură deosebire – lipsește fondul muzical.
* Nu pot fi înviși decât învingătorii.
* Nemernicii nu se simt mici nici când sunt pe mari înălțimi.
* Umilirea unei mulțimi este mai dureroasă decât erupția unui vulcan.
* Nu există două lucruri identice. Fiecare din ele este el și nu celălalt.
* De cele mai multe ori orgolioșii sunt pretinși premianți care n-au ajuns pe podium.
* Indiscreția este o formă maladivă a curozității umane.
* Goana machiavelică după putere este, în cele mai multe cazuri, mai condamnabilă decât fapta unui hoț.
* Aspirațiile dau sens vieții, valoare zilelor, conținut faptelor, optimism sufletului și destinului împlinire.

Prof. Octavian Guţu

6 Thoughts to “GÂNDURI NEBOTEZATE (I)”

  1. G

    „La final, toți vom deveni o poveste”…

    1. Conic

      „o poveste”, da! Contează însă, dacă e „muritoare” sau „nemuritoare”! Și, mai ales, pentru cine și pentru câți e int-un fel sau altul
      ! Pentru toți e imposibil! Nu? Sau greșesc?

      1. Conic

        Erată:„…„o poveste” ”
        „într-un”

        1. G

          Nu greșești! …dacă ești băiat!
          Nemurirea e …o nemu…, două nemur….; o poveste, două povești… de nu se mai termină, nemurește, cum ar fi!

          1. Conic

            Mda! Așa o fi ! Vorba aia : Unde nu-i un pic de subtilitate, parcă nimic nu e! Eu mă bucur când e și dacă e la locul ei. Acum mă bucur!

  2. G

    Dacă cititorii se bucură, autorul e fericit!
    Sărbători frumoase ca demult, cu ierni ca altădată!

Leave a Comment