L-am întâlnit de două ori la un concurs local de preparate locale specifice sărbătorilor de iarnă, concurs găzduit ani la rând de comunitatea din Nușfalău. Încercam să-i intervievez pe cât mai mulți participanți. Giampietro Pinton era lângă echipa sa care tocmai pregătea porcul pentru a-l pârli cu paie. Părea interesant. Iată un italian care bea pălincă și vorbește românește.
Frigul era tăios. M-am apropiat, l-am salutat și l-am rugat să-mi povestească, să-mi prezinte echipa. Italianul ținea în mână o felie de pâine prăjită. Părea acoperită cu ulei și mirosea a usturoi. Cred că era gustoasă, mi-a făcut poftă. Italianul a mușcat din felia de pâine și zâmbind mi-a spus că acolo e tradiție, că nu e un tip globalist, că îi plac obiceiurile sălăjenilor. Mi-a povestit că s-a stabilit în România de peste 20 de ani. A venit aici cu afaceri. Vremurile au fost grele înainte de anul 2000. A renunțat la Zalău și s-a stabilit la Nușfalău unde a pus bazele unei mici fabrici producătoare de accesorii pentru iahturi. Pe italian nu părea să-l deranjeze întrebările mele. M-a invitat lângă cortul echipei. Un platou din lemn plin cu felii de pâine prăjită era așezat pe niște baloți din paie. Sticla cu pălincă era prezentă și ea, dar și vinul din producție locală. În jur era un furnicar, oamenii se simțeau bine, cârnații urmau să fie gata până la lăsarea serii. „Eu sunt italian și stau în România de peste 20 de ani. La început a fost greu, dar acum mă bucur că am găsit aici niște oameni buni, deosebiți. Îmi sunt prieteni. Zona este liniștită, frumoasă. Ne bucurăm, iar acum particip la prepararea porcului, a cărnii de porc. Aici e tradiție, iar mie îmi place tradiția. Am descoperit aici multe tradiții, este multă mâncare tradițională, simplă. Sunt multe mâncăruri care îmi plac. M-au impresionat sarmalele. Sunt și altele. Îmi place și slănina cu ceapă, supa este bună, pâinea de casă, cârnații. Aici am învățat că este mai bine să bei pălinca înainte de a mânca și nu după mâncare, așa cum se face în Italia. Am aici o fabrică din domeniul nautic. Produc vâsle, platforme, scări, cârlige, ancore, tot ce este nevoie în acest domeniu. Aici le facem, dar materia primă este din import. Exportăm produse cam peste tot. Iubesc marea, am fost în armată lângă mare, am fost militar în marină”, mi-a povestit italianul.
Pălinca și mâncarea
Giampietro mi-a spus că nu îl obligă nimeni să stea aici, dar îi place. Are prieteni, a întâlnit oameni buni, de omenie. Italianul râde. Glumește și îmi șoptește că a fost destul de greu să se obișnuiască să bea pălincă înainte de mâncare. În Italia este invers, tăria se bea după mâncare. Giampietro îmi simte nerăbdarea și mă servește cu o felie de pâine prăjită. Nu îl refuz. Ce bună e! Era bun și un ceai de chimen. Îmi opresc reportofonul. Mai mănânc o felie de pâine prăjită. Mi se pare că e cea mai bună. Giampietro râde. Îi mulțumesc pentru interviu. Refuz paharul cu pălincă și mă îndepărtez. Ciao și noroc în toate!
