Ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Sălaj au desfășurat astăzi o serie de activități de promovare a Campaniei naționale „M.A.I. etic, M.A.I. integru”, prin distribuirea de materiale informative cetățenilor aflați în ,,Piața Centrală Agroalimentară” și ,,Activ Plaza Mall” din municipiul Zalău, precum și personalului M.A.I. din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Sălaj.
Evenimentul a fost organizat pentru a marca Ziua Internațională Anticorupție, zi marcată anual în data de 9 decembrie. „În acest sens, atât cetățenilor cât și lucrătorilor M.A.I., le-au fost oferite materiale informative cu tematică anticorupție și le-au fost prezentate aspecte cu privire la infracțiunile de corupție prevăzute de Codul Penal, Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806, precum și datele de contact ale instituției. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituției noastre și toate persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul M.A.I., avem oricând la dispoziție linia Call center anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă. La nivel județean, puteți formula sesizări la numărul de telefon/fax al Serviciului Județean Anticorupție Sălaj –0260/611000, vă puteți adresa la sediul serviciului din municipiul Zalău, str. Unirii nr. 19 sau prin e-mail la adresa salaj.dga@mai.gov.ro”, se arată într-un comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Sălaj.
Nu ma faceti sa rad ca-mi crapa buzele.Coruptia e o chestie care sa face-n doi ca si sexul.Ala care corupe are un interes.Daca n-ar face-o rezolvarea problemei lui ar dura mai mult timp sau bani.Asa ca nu pliantele si numerele de telefon rezolva problema.Numai simplificarea tuturor relatiilor cu statul o poate rezolva.Asta la the horses easter.