Tot mai mulți pacienți tineri ajung la urgență cu accident vascular cerebral, o afecțiune întâlnită în trecut doar la persoane în vârstă.
Șeful Secției de Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Zalău, medicul neurolog Lorin Popa, ne-a declarat că „vârsta la care întâlnim această afecțiune a scăzut mai ales în ultima perioadă. Am avut pacienți de 30 de ani, de 40 de ani, de 45 de ani cu această afecțiune. Accidentul vascular nu mai este o boală a vârstnicului. Înainte, accidentul vascular era întâlnit mai mult la bătrâni, la persoane vârstnice. Lucrurile s-au schimbat. A crescut foarte mult incidența la pacienții tineri și la mijloc sunt mai multe cauze. Sunt patologii netratate corect, fumatul, consumul de alcool, toate acestea reprezintă o problemă. Sunt mulți factori care pot cauza un accident vascular cerebral. Avem multe cazuri pe fondul hipertensiunii care nu este tratată corespunzător. Sunt foarte mulți tineri care au hipertensiune. Nu este o boală ușoară. Accidentul vascular cerebral te poate ține la pat pentru tot restul vieții, trebuie avut grijă.” Potrivit medicilor neurologi, recuperarea pacientului cu accident vascular depinde foarte mult de rapiditatea cu care pacientul este adus la spital, pentru efectuarea tratamentului corespunzător. În multe cazuri, familia pacientului nu își dă seama că există o problemă, că au apărut simptome specifice AVC-ului.
Doamne da ne noua stressul de fiecare zi………ca au grija alesii sa le faca.
Dacă familia nu-și dă seama de simptomele bolii, n-ar fi fost rău, d-le ziarist, să le enumerați . Articolul ar fi avut o altă greutate…
Bine punctat, o informare nu strica!
Nicio legatura cu vaXcinu, nu-i asa?!
Principalele cauze enumerate în articol nu sunt de ieri sau ed azi. Factorul nou, vaccinarea, nu intră în discuţie într-o dictatură medicală.