Situația taberei Tusa a fost analizată de oficialii Instituției Prefectului Sălaj și de către cei ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sălaj, instituție în administrarea căreia se află unitatea. Situația este clară, singura soluție viabilă fiind trecerea taberei în subordinea Consiliului Județean Sălaj, spun reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sălaj. Demersurile au început deja pentru realizarea acestui transfer salvator.
„Tabăra de la Tusa dispune de 44 de locuri de cazare, momentan este nefuncțională, a fost închisă de către Direcția de Sănătate Publică pentru că nu îndeplinește condițiile sanitare de funcționare, iar costurile pentru reabilitarea și modernizarea unității sunt mult prea mari pentru bugetul instituției noastre. Noi am identificat mai multe posibilități financiare pentru repunerea taberei în circuitul turistic. Am inclus anual în propunerea de buget pentru acest obiectiv, dar am fost refuzați de fiecare dată. Să știți că situația din Sălaj nu este singulară, sunt mai multe județe unde există această problemă. În țară sunt 154 de tabere școlare din care 88 sunt nefuncționale. Am încercat și obținerea de fonduri europene, am depus documentele necesare, dar am fost informați că nu suntem eligibili pentru a depune proiecte, eligibil fiind doar ministerul în subordinea căruia funcționăm. O altă variantă și cea mai bună ar fi, după părerea mea, preluarea taberei de către Consiliul Județean Sălaj”, a declarat directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sălaj, Adrian Fărcaș. Acesta a adăugat că „am întocmit în 2010 un proiect tehnic și un studiu de fezabilitate cu o valoare de 250.000 de lei, iar proiectul poate fi actualizat la cerințele și prețurile actuale. Cea mai bună soluție este, zic eu, ca tabăra să fie transferată la Consiliul Județean Sălaj, instituție care dispune de un buget adecvat pentru modernizarea și redeschiderea taberei. Acest transfer se poate face doar printr-o hotărâre de guvern. Din câte știu, Consiliul Județean Sălaj a făcut deja demersurile către minister pentru a prelua tabăra. Noi sperăm ca tabăra să fie preluată în cel mai scut timp de consiliu și să fie reabilitată.”
Domnul director are constiinta curata,syu is da demisia?
Mai bine dati o la cineva fără bani numai sa nu se distrugă ca si Cabana Pionierilor,și multe altele!
Curios, nu se vinde?
Dati cadou la prefect, fiind paznic in padure ar avea loc destul loc pentru a se imbata, ca-i place…